La loc comanda
Articol de , 31 octombrie 2014, 19:25 / actualizat: 5 noiembrie 2014, 1:09
S-a umplut Romania de parcuri eoliene si fotovoltaice. Este “politically correct”, este estetic, este ecologic, am atras investitii masive si, pe deasupra, ne-am atras si laude de la Bruxelles pentru cat de bine luptam noi impotriva poluarii. In plus, suntem printre putinele tari comunitare care se pot lauda ca deja au atins obiectivele fixate de UE pentru 2030 in ce priveste ponderea surselor regenerabile in productia nationala de electricitate.
Ca sa ne strice entuziasmul vine, iata, guvernul si atrage atentia ca ce e prea mult strica. In traducere: prea multa energie regenerabila risca sa ne lase fara energie la vremuri de restriste.
Pentru ca eolienele, solarele si hidraulicele sunt subventionate masiv prin certificatele verzi si din aceasta cauza fac concurenta neloiala – chiar daca perfect legala – batranelor si demodatelor termocentrale pe carbune.
Poate nu ne-ar pasa de soarta Rovinariului, sau Turceniului sau Hunedoarei – fie-le depozitele de cenusa usoare! – daca nu ar exista un mic detaliu in care se ascunde, bineinteles, “diavolul”. “Diavolul” este stabilitatea indispensabila a sistemului energetic. Care stabilitate depinde tocmai de centralele pe carbune.
Pentru ca regenerabilele sunt ele ecologice, dar nu sunt de incredere. Parcurile fotovoltaice nu functioneaza noaptea, dar nici ziua daca sunt nori. Parcurile eoliene nu functioneza daca nu bate vantul, dar sunt oprite si daca este furtuna, ca sa nu se rupa rotoarele.
Deaceea cei peste 4000 de Megawati din eoliene si solare pe care ii avem deja conectati la sistemul energetic national si cei 2500 de Megawati suplimentari care sunt aprobati spre instalare – cel putin asa sustin autoritatile – au nevoie si vor avea nevoie si in viitorul previzibil sa fie echilibrati de o putere echivalenta produsa in centrale clasice, care pot functiona – si chiar functioneaza – in orice conditii.
O agentie de presa – foarte profesionista dealtfel – comenta ironic faptul ca guvernul a decis ca sistemul energetic sa preia cu prioritate cel putin 500 de Megawati produsi de Complexului Energetic Hunedoara care functioneaza pe baza de huila din Valea Jiului. Decizia era considerata un fel de pomana electorala menita sa-i pacaleasca pe mineri ca productia lor isi mai gaseste clienti si pe cei de la CE Hunedoara ca termocentrala lor mai este rentabila.
Ar fi simplu daca ar fi vorba numai de asa ceva: trece perioada electorala, inchidem totul si, gata! Scapam de problema. Adevarul este ca nu putem sa scapam de problema daca nu vrem sa avem probleme mult mai mari.
Nu ne putem permite sa punem lacat la poarta termocentralelor pentru ca repornirea lor, la caz de nevoie, adica atunci cand nu mai avem suficienta energie din regenerabile, dureaza foarte mult si costa foarte mult. Iar asemenea “cazuri de nevoie” cu siguranta apar. Mai rar, sau mai des, pe perioade mai lungi sau mai scurte, dar apar si vor mai aparea.
Nu ne putem permite sa inchidem minele pentru ca dependenta de importuri este la fel de periculoasa la carbune pe cat este la gaze. In teorie Polonia este mult mai prietenoasa cu noi decat Rusia, dar in practica absolut nimic nu garanteaza ca vom primi constant si pentru totdeauna trenuri pline cu huila din Silezia. Ar fi si o dovada de inconstienta strategica sa mizam pe asa ceva.
Oricat ar fi de demodate, poluante si “non-trendy” sursele clasice de energie au un mare atu: sunt la noi in curte, stim unde sunt, cate sunt si putem sa luam din ele oricand avem nevoie, oricat avem nevoie, fara sa depindem de nimeni.
de Rasvan Roceanu
