MAE: „Am acţionat conform legii şi deciziilor emise de BEC”
Articol de Flavia Voinea, 2 noiembrie 2014, 21:59
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) consideră faptul că a acţionat conform legii şi deciziilor emise de Biroul Electoral Central (BEC) în organizarea scrutinului în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Conform unui comunicat de presă remis agenţiei Agerpres, MAE menţionează că ministerul nu are responsabilităţi în ceea ce priveşte derularea operaţiunilor de votare în interiorul secţiilor.
‘MAE nu are responsabilităţi în ceea ce priveşte derularea operaţiunilor de votare în interiorul secţiilor, aceste atribuţii revenind birourilor electorale. Preşedinţii secţiilor de votare din străinătate – chiar dacă sunt angajaţi MAE – nu se subordonează ministerului în acţiunile şi deciziile pe care le iau în organizarea votării. De-a lungul întregului proces de organizare a alegerilor, MAE colaborează strâns cu Biroul Electoral nr. 48 pentru Secţiile de Votare din Străinătate şi urmează întocmai deciziile acestuia şi ale Biroului Electoral Central. (…) În cursul zilei de astăzi (duminică – n.r.), MAE a transmis misiunilor diplomatice şi consulare instrucţiuni pentru ca membrii acestora care conduc secţiile de vot din străinătate să aplice întocmai şi în regim de urgenţă decizia Biroului Electoral nr. 48 pentru Secţiile de Votare din Străinătate’, se arată în comunicat.
Ministerul arată că votul în străinătate comportă două elemente suplimentare faţă de cel din ţară, fapt care implică un timp mai lung de votare, însă, printr-o decizie a Biroului Electoral nr. 48 pentru Secţiile de Votare din Străinătate, procesul de vot a fost accelerat.
‘Trebuie precizat că, spre deosebire de votul în ţară, votul în străinătate comportă două elemente suplimentare, şi anume completarea de către votant a unei declaraţii pe propria răspundere cu privire la faptul că nu a votat şi nu va mai vota la altă secţie de vot şi, respectiv, înscrierea votanţilor de către membrii biroului secţiei de votare într-un tabel electoral. Aceste două operaţiuni implică un timp de votare mai lung decât în cazul votului în ţară. În aceste condiţii, timpul de aşteptare pentru cetăţenii care doresc să îşi exprime votul în străinătate este, din motive obiective, mai mare’, se arată în comunicat.
Potrivit documentului, MAE a realizat numerotarea secţiilor de votare din străinătate, propunând organizarea a 294 de secţii, asemenea scrutinului din 2009.
‘Lista finală a secţiilor de votare a fost omologată pe baza experienţei anterioare în organizarea alegerilor prezidenţiale în străinătate, luând ca referinţă scrutinul din anul 2009, când au fost organizate tot 294 de secţii de vot. În stabilirea secţiilor de votare au fost avute în vedere considerente similare celor de la scrutinele anterioare organizate în străinătate’, se arată în documentul citat.
Conform comunicatului, numărul de secţii a fost majorat pentru anumite zone, pentru a se asigura o acoperire cât mai largă a zonelor în care trăiesc români.
‘Pornind de la dezideratul acoperirii cât mai largi a zonelor în care trăiesc cetăţeni români în diferitele state pe glob, a fost urmărită asigurarea reprezentativităţii, proporţionalităţii, corectitudinii şi neutralităţii în organizarea secţiilor de votare. De asemenea, au fost avute în vedere posibilităţile concrete de organizare pe plan local. În cazul Republicii Moldova, numărul de secţii a fost majorat de la 13 la 21, în cazul capitalei Franţei, Paris, numărul de secţii a fost dublat, în Marea Britanie numărul secţiilor de vot a crescut de la 8 la 11’, se mai arată în comunicat.
De asemenea, ministerul arată că buletinele de vot, ştampilele de control, ştampilele cu menţiunea ‘VOTAT’, precum şi celelalte materiale necesare procesului electoral au fost distribuite în termenul legal, dar şi că Autoritatea Electorală Permanentă a acreditat observatori externi şi reprezentanţii externi ai mass-media, MAE având un rol de intermediar în acest proces.
‘Toate aceste pregătiri au necesitat un efort logistic şi de forţe extraordinar, la nivelul Centralei MAE şi al membrilor misiunilor diplomatice şi consulare ale României’, menţionează MAE citat de Agerpres.