Vrei să citeşti o carte bună? Îţi prezentăm Cartea de week-end, „Fizica povestită”!
Articol de Stefania Grigore, 8 noiembrie 2014, 09:49
„Obiectul fizicii este universul material în care trăim iar scopul ei este, în esenţa explicitarea acestui univers. Pentru aceasta, fizica are nevoie de un limbaj şi de o metodă de analiză. (….)
Einstein spunea odată că lucrul cel mai de neînţeles este că lumea poate fi înţeleasă. Ciudat, nu? Ne-am fi aşteptat ca lumea să fie o colecţie haotică de întâmplări singulare şi complet imprevizibile, un univers în care se poate întâmpla orice şi oricând. Dar universul îşi are legile lui, pe care oamenii de ştiinţă încearcă să le descopere.”
Aşa începe una dintre cele mai captivate cărţi pe care le puteţi citi despre fizica, fie că aceasta a fost sau nu, obiectul dumneavoastră preferat sau nu atunci când eraţi în şcoală. Este vorba despre cartea ”Fizica povestită” scrisă de Cristian Presură şi apărută la editua Humanitas.
De puţine ori fizica se numără printre materiile preferate de şcolari iar unii dintre ei ajunşi adulţi mai au şi acum coşmaruri cu teorii şi formule imposibil de înţeles, şi un profesor care stă ameninţător cu stiloul în mână şi care abia aşteaptă să vă strice o zi, o săptămână şi chiar o vacanţă cu o notă proastă. Dar, dacă vă veţi începe să citiţi cartea lui Cristian Presură veţi începe să înţelegeţi noţiuni precum modelul standard, unificarea interacţiilor din natură, materia şi energia întunecată, găurile negre etc.
Majoritatea savanţilor, în general şi a fizicienilor şi matematicienilor în special atunci când se apucă să scrie astfel de carţi nu rezistă tentaţiei de a folosi un limbaj matematic autotcuprinzator, cu multe formule uneori greu de digerat pentru nespecialişti.
Cartea lui Cristian Presură este cu atât mai valoroasă cu cât se adresează în egală măsură unui cititor neavizat şi unuia bun cunoscător al formalismului matematic, care nu acceptă uşor afirmaţii fără demonstraţie.
Asa că, parafrazându-l pe Richard Feynman putem spune că există două modalităţi de a studia fizica: fie urmaţi cursurile unei facultăţi de fizică fie citiţi această carte.
Însă şi viaţa autorului ar putea fi subiectul unei cărţi: Cristian Presură a urmat studiile facultăţilior de fizică si electrotehnică, a lucrat apoi la Institutul de Fizică Atomică unde a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide. A obţinut doctoratul în fizică la Universitatea din Grotingen, Olanda, şi a publicat numeroase articole în reviste de specialitate.
În prezent este cercetător la Compania Philips şi s-a specializat în domeniul senzorilor medicali, este autor a numeroase articole pe teme stiinţifice şi a obţinut deja câteva brevete de invenţie. Iar la toate acestea, pot spune că în curând, s-a mai adăugat ceva: calitatea de scriitor a cărui carte nu o veţi lăsa din mână până când nu veţi întoarce şi ultima pagină.