Cluburile din Liga I care nu obţin licenţa nu vor mai retrograda, ci vor fi depunctate şi amendate
Articol de , 10 noiembrie 2014, 23:28 / actualizat: 11 noiembrie 2014, 7:26
Grupările din Liga I nu vor mai fi retrogradate în cazul în care nu vor obţine licenţele de cluburi profesioniste, conform deciziei de luni a Comitetului Executiv al FRF, au declarat pentru MEDIAFAX surse federale.
„S-au modificat sancţiunile în ceea ce priveşte sistemul de licenţiere. Nu se mai aplică retrogradarea, e vorba doar de depunctare şi sancţiune financiară. În cazul în care cluburile nu mai obţin licenţa, nu mai sunt retrogradate în eşalonul inferior, ci sunt depunctate echipele cu până la şase puncte şi sunt sancţionate cu amenzi de până la 100.000 de lei. Criteriile rămân însă aceleaşi, numai sancţiunile s-au modificat”, au declarat sursele citate.
În octombrie, conducătorii cluburilor din Liga I au înaintat FRF mai multe propuneri de modificare a regulamentului de licenţiere, printre acestea aflându-se şi eliminarea sancţiunii cu retrogradarea pentru grupările care nu obţin licenţa.
Conducătorii de cluburi sunt nemulţumiţi de mai mult timp de condiţiile extrem de severe din punct de vedere financiar pe care sunt obligaţi să le îndeplinească pentru a obţine licenţa de Liga I. Aceştia au făcut un prim pas în 19 martie, la seminarul având ca temă „Licenţierea cluburilor din Liga I”, când, cu majoritate de voturi (cluburile Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Astra s-au abţinut), au decis să solicite FRF demararea unei corespondenţe cu UEFA în vederea renunţării la condiţia licenţierii pentru participarea la campionatul Ligii I, cu aplicare pentru ediţia de campionat 2014/2015, urmând ca licenţierea să se desfăşoare numai pentru cluburile participante în competiţiile europene.
ausanne şi modificarea componenţei Ligii I după începutul competiţiei.