Teodor Meleşcanu, noul ministru al Afacerilor Externe
Articol de , 10 noiembrie 2014, 16:16
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni după-amiază, decretul privind numirea în funcţia de ministru de Externe a lui Teodor Meleşcanu.
De asemenea, șeful statului a semnat luni decretul prin care se ia act de demisia lui Titus Corlățean din funcția de ministru al Afacerilor Externe și se constată încetarea funcției acestuia de membru al Guvernului, informează Administrația Prezidențială.
Titus Corlăţean a anunţat, luni, că a decis să-şi depună mandatul de ministru, menţionând că MAE îşi menţine poziţia că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul al doilea.