De toate pentru toti si pentru toate portofelele la Targul de Turism
Articol de , 13 noiembrie 2014, 19:30
De astazi si pana duminica, la Romexpo romanii pot sa-si aleaga vacantele din aceasta iarna, dar si pe cele de anul viitor pentru ca peste 200 de companii se intrec in tot felul de oferte, de la turismul de aventura, pana la sejururi in cele mai exotice destinatii.
O aparitie noua la acest Targ este Palestina, care are stand propriu, desi in afara de accesul la cateva dintre locurile sfinte Autoritatea Palestiniana nu poate oferi prea multe. Dar este vorba de un exercitiu de diplomatie publica, ce dovedeste inca o data ca beneficiul turismului pentru o tara trece dincolo de dimensiunea strict economica.
Piata turistica din Romania este in continuare dominata de marii turoperatori (Christian Tour, Perfect Tour, Paralela 45, Mareea, Happy Tour, Eximtur etc.) care au cele mai mari si mai bine plasate standuri, dar la Targ au aparut destule nume noi, atat turoperatori romani cat si agentii de turism din Grecia, Portugalia, Spania, Israel si chiar din Iran. Este o dovada ca numarul crescand de romani care isi petrec vacantele in strainatate a facut ca strainatatea, la randul ei, sa doreasca sa-si atraga direct clientela romaneasca.
Daca turoperatorii contrinua sa domine piata, este, totusi, vizibila si dorinta entitatilor locale de a-si lua soarta in propriile maini. Ajutate si de fondurile europene, entitati precum Cheile Gradistei, Sovata, Buzias, Baile Herculane sau Campulung Muscel sunt prezente cu standuri proprii. La fel, sunt prezenti si investitori greenfield in statiuni inca nenascute, cum este condominiumul de 900 de apartamente de lux care se construieste in comuna 23 August, intre Eforie si Costinesti. Este inca o incercare de a valorifica si alte portiuni ale litoralului, nu numai cele din statiunile deja consacrate.
Tot la Targul din acest an am remarcat diversificarea considerabila a ofertelor pentru seniori, adica pentru turistii de peste 55 de ani. Incet-incet turoperatorii romani isi dau seama de potentialul pe care il reprezinta aceasta categorie, in special pensionarii, care au posibilitati financiare mai reduse decat cei de varsta activa, dar au marea calitate ca sunt liberi in tot timpul anului, asa ca pot asigura clientela si in extrasezon, cand hotelurile stau mai mult goale. In Occident aceasta “silver economy” este deja foarte dezvoltata.
In ce priveste competitia preturilor – pentru ca asta ne intereseaza, in fond, cel mai mult – situatia ramane neschimbata: Turcia ramane campioana la raportul calitate/pret a destinatiilor din Mediterana. Ofertele de hoteluri in plin sezon merg de la 7 nopti cu mic dejun la Kusadasi, la 3 stele, 350 euro de persoana, pana la 7 nopti, “ultra all inclusive” la Antalya, la 5 stele, 900 de euro de persoana. In ciuda eforturilor grecilor de a scadea preturile, un sejur in Grecia, tot in plin sezon, tot de 7 zile si tot la 5 stele, dar numai “all inclusive”, este minim 1000 de euro.
Din pacate pentru litoralul romanesc, la Marea Neagra competitia preturilor este si mai dezechilibrata in favoarea Bulgariei. Astfel, in plin sezon in Bulgaria, 7 nopti la “all inclusive” costa 380 euro le un hotel de 5 stele, in vreme ce in Romania 7 nopti, tot “all inclusive”, dar la numai 4 stele, costa 620 euro.
Alta remarca vizitand targul este ca se multiplica ofertele pentru destinatiile exotice noi, cum sunt Cuba, Ceylon, Japonia, Andorra, Africa de Sud, sau chiar Zanzibar. Destinatii gen Republica Dominicana, Dubai sau Maldive sunt deja de ani buni pe piata romaneasca si cu greu mai pot fi considerate “exotice”.
In plus, nu mai sunt “tabu” nici destinatiile “high-class”: un sejul de 7 nopti in perioada revelionului la un hotel de 4 stele in Elvetia, in foarte exclusivista statiune St. Moritz, este oferit la 1300 de euro. Pentru cine vrea sa sarbatoreasca anul nou in Times Square, un sejur de 7 nopti in perioada revelionului, la un hotel de 5 stele din New York, dar fara masa, costa 2000 de euro.
Acesta fiind zise, raman valabile si ofertele pentru “devoratorii de turism”, adica cei care, de exemplu accepta sa stea 10 zile in autocar, in perioada revelionului, pentru un circuit Romania-Anglia-Romania. Este epuizant, dar daca te tin nervii si nu ti se umfla picioarele vezi o multime de tari (este adevarat ca mai mult le vezi pe geamul masinii) pentru numai 550 de euro.