Află ce instituţii vor primi mai mulţi bani în urma rectificării bugetare!
Articol de Sabina Lapadatescu, 3 decembrie 2014, 17:23
Guvernul a aprobat, astăzi, cea de-a treia rectificare bugetară din acest an. Prin aceasta sunt alocate fonduri pentru plata în avans a titlurilor executorii câştigate în instanţă de către bugetari şi pentru plata arieratelor. Este vorba despre o rectificare pozitivă şi a fost discutată şi acceptată de FMI şi Comisia Europeană.
Rectificarea suplimentează bugetele Justiţiei, Agriculturii, Transporturilor, Educaţiei, Apărării, în principal pentru plata în avans a titlurilor executorii pentru bugetari, dar taie din bugetele Preşedinţiei, Parlamentului, Externelor, Economiei, cu un deficit de 2,2%.
Rectificarea, efectuată în mod excepţional de Guvern, prin derogare de la lege, este determinată de rezultatele calculate pentru intervalul 1 ianuarie-31 octombrie 2014, care scot în evidenţă un excedent de 0,29% din PIB faţă de un deficit de 1,18% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent, conform Executivului.
Guvernul arată, în proiectul de rectificare, că rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creşteri economice pe întregul an de 2,6%, faţă de 2,2% cât se estimase la elaborarea legii bugetului de stat.
Veniturile şi cheltuielile bugetului general consolidat vor fi majorate, pe sold, cu 1,3 miliarde lei, deficitul bugetului general consolidat menţinându-se ca valoare nominală la 14,7 miliarde lei şi ca pondere în PIB la 2,2%.