CEI SLABI SI CEI PUTERNICI

Articol de , 8 decembrie 2014, 14:12

de Rasvan Roceanu

Schimbarea la fata a Fondului Monetar International care vineri a cerut, pe nepusa masa, ca Romania sa aiba in 2015 un deficit bugetar nu de 1,4% asa cum se convenise, ci de 0,9%, dincolo de supararea pe care a produs-o chiar si printre cei mai infocati pro-occidentali, a avut, indraznesc sa cred, un  mare merit: le-a reamintit romanilor ca relatiile internationale nu sunt nici pe departe relatii de prietenie in care cei bogati, puternici, intelelepti si in mod evident virtuosi ii invata si ii ajuta cu generozitate pe cei mai saraci, mai putin intelepti si (mult) mai putin virtuosi cum sa-si gaseasca drumul spre democratie si prosperitate.

Nu ! Asa cum a demonstrat si foarte-seriosul FMI la Bucuresti, relatiile internationale sunt unele de forta, in care fiecare incearca sa obtina de la fiecare maximum de concesii, chiar si folosind acuzata si acuzabila strategie a schimbarii regulilor jocului in timpul jocului. De la inaltimea  autoritatii sale internationale FMI isi poate permite sa nu respecte reguli ale caror nerespectare de catre altii (adica de catre cei mai slabi) ar fi sanctionata dur si imediat.

Noi, romanii, inca suntem intr-o situatie buna. Am fi putut fi in locul Bulgariei, care a fost sacrificata ritualic pe altarul sanctiunilor europene impotriva Rusiei.Nu stiu ce a abtinut premierul Bojko Borisov in discutiile de la Bruxelles, de joia trecuta, dar cu siguranta nu a obtinut gaze pentru tara lui dependenta suta la suta de importurile din Rusia. Si nu le-a obtinut pentru ca Bruxelles-ul, pur si simplu, nu are de unde sa le dea. Dupa ce gazoductul Nabucco a fost amanat de atatea ori incat a murit inainte de a se naste, renuntarea la South Stream condamna Europa de Sud-Est la o insecuritate energetica pe termen nedefinit.

Occidentul, confortabil aprovizionat din Marea Nordului si din Norvegia – o sursa pe care, insa, nu vrea sa o imparta cu sud-esticii !  – poate sa-si permita sa joace sah cu Gazprom si sa considere anularea South Stream drept victorie tactica, semn ca in fata unitatii europene de monolit – nu-i asa ? – Rusia cea rea s-a vazut nevoita sa dea inapoi. Realitatea este ca in absenta rusilor ticalosi nimeni altcineva nu mai poate se furnizeze gaze Europei de Sud-Est in viitorul imediat.

Sperantele din nou reformulate, inclusiv prin presa economica autohtona, cum ca Bulgaria si Ungaria ar putea primi gaze din Azerbaidjan ignora cu buna stiinta o realitate: proiectului Nabucco a murit inclusiv din cauza ca Azerbaidjanul nu mai are resurse suplimentare disponibile, cel putin in acest moment.

Gazele pe care Azerbaidjanul le poate vinde Europei fara sa treaca prin Rusia sunt, toate, confiscate de gazoductul Trans Adriatic Pipeline(TAP) care, asa cum ii spune si numele, va trece prin Adriatica catre Europa Centrala si Occidentala.

Doar Grecia, tara de tranzit pentru TAP, va avea putea sa se infrupte, partial, din prajitura.  Puternicii care controleaza TAP, adica britanicii de la BP si norvegienii de la Statoil, nu au de gand, in niciun caz, sa-si sacrifice interesele doar ca sa dea sud-est europenilor o parte din gaze de dragul solidaritatii.

Romania, brusc reconfortata de perspectiva resurselor din Marea Neagra si alintata de statisticile care arata ca suntem una dintre tarile comunitare cele mai aproape de independenta energetica, se simte acum aproape in pozitie de forta. O pozitie cu care de prea putine ori am fost obisnuiti in cursul istoriei noastre si care l-a impins pe presedintele Traian Basescu sa declare, foarte categoric, ca nici o picatura din  gazul transportat prin South Stream nu va tranzita prin conductele Transgaz. S-a rezolvat.

Un sentiment de putere care o fi el reconfortant pentru moralul nostru, dar este periculos pentru ca, de fapt, independenta noastra depinde tot de cei puternici. Depinde de vointa americanilor si austriecilor de a termina explorarea si, eventual, de a incepe exploatarea gazelor din Marea Neagra. Ne place sa credem ca proiectul AGRI ne-ar putea alimenta cu gaze lichefiate, dar numai presa romaneasca mai vorbeste de el. Nici Georgia, nici Azerbaidjanul nu-si fac acum iluzii ca ar mai exista gaz disponibil dupa ce toata productia de la Shah Deniz II a fost luata de Rusia si de concernul care controleaza TAP.

Am putea, asemenea Tarilor Baltice, sa primim gaze lichefiate din alte regiuni ale lumii. Noi le-am putea cumpara din Algeria sau din Golful Persic, insa Turcia – care, desi este membra NATO, nu are nici cea mai mica ezitare sa imparta cu Rusia statutul de stapani si controlori economici si militari ai bazinului  Marii Negre – are grija sa nu permita trecerea prin Bosfor a navelor gazeifere. 

Dealtfel, Turcia a si semnat cu Rusia un contract pentru construirea Blue Stream, contract care va asigura Gazprom un debuseu mult mai mare decat ar fi asigurat South Stream. Un mic « bobarnac » dat de Moscova si Ankara politicilor globale ale Bruxelles-ului si Washingtonului.

Tot de bunavointa puternicei Turcii depinde si alternativa pe care Romania si tarile vecine a putea-o avea pentru securitatea lor energetica : proiectul TANAP (Trans Anatolian Pipeline) care ar putea aduce gaze fie din Irak, fie din Iran.

Din considerente de confruntare intre puteri, Iranul este in continuare declarat « persona non grata » pentru europeni. Nu-i nimic, Rusia si China cea mereu insetata de energie abia asteapta sa profite.

Iar in ce priveste Irakul , sa fim realisti : pe de o parte SUA controleaza in totalitate productia de hidrocarburi a acestei tari dupa ce companiile europene au fost date la o parte fara menajamente si, pe de alta parte, chiar daca americanii ar avea un acces subit de generozitate, situatia din aceasta tara  este mult prea agitata ca sa fie pentru Europa o sursa de aprovizionare pe care sa te poti baza.

Si pentru ca tot am amintit de China. De cate ori un lider chinez vine in Europa Occidentala este intampinat cu covorul rosu, reuniuni fastuase si acoperire mediatica maxima, cu speranta declarata ca tara respectiva sa atraga bunavointa investitirilor si/sau cumparatorilor chinezi. La randul lor de cate ori Angela Merkel, sau David Cameron, sau Francois Hollande pleaca la Beijing sunt insotiti de avioane pline de oameni de afaceri care doresc sa-si gaseasca un locsor pe aceasta piata imensa. Si nimeni nu ii acuza pe Merkel, sau Cameron sau Hollande pentru asta, dimpotriva, orice contract promis sau semnat este primit cu satisfactie afisata de toata lumea.

Cand Romania incearca sa atraga si ea macar o parte din banii chinezilor, imediat ploua cu acuzatii vehemente, din toate partile, de tradare a idealurilor europene, abandonare a drumului democratic etc. etc.

Ceea ce este permis, ba chiar laudabil, pentru un actor international puternic, nu este deloc permis pentru un actor slab.