UPDATE: Scafandrii au recuperat din lacul Siutghiol încă o persoană
Articol de , 15 decembrie 2014, 22:41 / actualizat: 16 decembrie 2014, 8:13
Scafandrii au recuperat din lacul Siutghiol încă un membru al echipajului SMURD. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, aflat la faţa locului, a declarat că este vorba despre co-pilotul elicopterului, care se află în stop cardio-respirator, acesta urmând să fie transportat la spital.
De asemenea, doctorița care se afla în aeronavă se afla în acest moment în stare gravă la spitalul din Constanța, sub îngrijire medicală. Au fost scoase din apă și primele bucăți din epava elicopterului.
Aparatul de zbor mergea la Tulcea pentru a prelua un pacient și a-l aduce la Spitalul Județean din Constanța.