Sfârşit de săptămână plin de distracţie! Află recomandările noastre
Articol de Stefania Grigore, 19 decembrie 2014, 09:34
25 ani au trecut de la Revolutia romana, moment istoric marcat de moartea a peste 1100 de romani.
În memoria celor care au dispărut atunci dintre noi, Orchestra Nationala Radio sustine, in aceasta seara, de la ora 19.00, un concert emotionant dirijat de Tiberiu Soare.
In prima parte a serii vor fi interpretate trei cântece sacre de CARLO GESUALDO DA VENOSA (Ave, Regina Coelorum; Hei Mihi, Domine şi Tribulationem et dolorem).
Alexandru Tomescu va oferi spectatorilor Concertul pentru vioară şi orchestră – „În memoria unui înger”, creaţie a compozitorului austriac ALBAN BERG.
A doua parte a concertului va cuprinde Simfonia a IV-a, creaţie a lui MAHLER.
Lucrarea va fi interpretată cu participarea Corului Academic Radio (condus de Dan Mihai Goia), a sopranei Mădălina Barbu, multipremiată la mai multe concursuri de canto, şi a violonistului Virgil Zvorişteanu, concert maestru al Orchestrei Naţionale Radio.
Pentru recomandarea de teatru din această seară am să folosesc vorbele criticului Ileana Lucaciu: ”Rar puteți descoperi în programul teatrelor un astfel de spectacol tulburător, ce transmite emoție și surprinde de la o scenă la alta prin originalitate”.
Este vorba despre ”Crimă şi pedeapsă”, după Dostoievski, dramatizarea și regia îi aparțin lui Yuri Kordonsky, personalitate artistică formată în școala rusă a lui Lev Dodin; cetățean american și, la rândul său, profesor de teatru peste ocean.
Vei vedea o variantă refăcută a montării sale de acum câțiva ani, păstrând în mare parte aceeași distribuție. Marian Râlea, Marius Manole, Richard Bovnoczki, Vlad Logigan, Rodica Lazăr și Anca Androne vor urca pe scena din Studio Space a Teatrului Bulandra, la Grădina Icoanei, de la ora 18:30.
Daca esti dintre cei care se bucura de Craciun, dar se simt deranjati de balciurile fara sens, de astazi ai ocazia sa te exprimi alaturi de mai multi artisti la FUNK.IX.MAS! Aceasta este o manifestare cultural-artistica ce a fost gandita impotriva alienarii in masa ce cuprinde orasul in perioada Craciunului.
Pana pe 22 decembrie, la Galeria IX, designeri si muzicieni romani au la dispozitie un spatiu “inconventional” dedicat evenimentelor socio-culturale, “concentrat” pe manifestari artistice si educative.
Printre artistii participanti sunt Vika Tonu & Naiana Vatavu, MadPiano, Andra Margina, Rone, Rosu-Gutman Daniel, Pop Cristina, Bumbag, Maluuj, Centimetru cu Centimetru.
Un fel de Occupy Christmas!
Si daca la unii vine Santa Claus, la BackYard Garden& Pub, de la 20.30, vine Santa Blues.
Mai clar, Vali “Sir Blues” Racila!
Because it’s all about blues, Sir!