Bugetarii nu vor primi vouchere de vacanţă nici anul viitor
Articol de Stefania Grigore, 22 decembrie 2014, 11:15
Guvernul a decis sa amâne cu înca un an acordarea de tichete sau vouchere de vacanta in sectorul bugetar.
Concret, este vorba de personalul din institutiile si autoritatile publice, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice.
In afara de tichetele si voucherele de vacanta, bugetarii nu vor beneficia anul viitor nici de prime de vacanta sau de tichete cadou.
Masurile luate au scopul de a evita un impact negativ asupra deficitului bugetului general consolidat.
„Neadoptarea acestor masuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 7,9% din produsul intern brut in anul 2015 si de 7,7% din produsul intern brut in anul 2016, afectand in mod semnificativ sustenabilitatea finantelor publice”, scrie in actul normativ care prevede si alte decizii referitoare la salarizarea personalului platit din fonduri publice si la cheltuielile publice.