Ascultă Radio București FM Live

Publicul a câştigat Duelul Viorilor

Publicul a câştigat Duelul Viorilor

Articol de Stefania Grigore, 22 decembrie 2014, 10:45

Duelul viorilor1 Foto VirgilOprinaNouă recitaluri şi două concerte cu orchestra, aproape 3.000 de km parcurşi, aproximativ 6.500 de spectatori, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent şi virtuozitate de trei maeştri ai scenei clasice, răsplătiţi cu minute în şir de aplauze, acesta este tabloul final al celei de-a patra ediţii a Turneului Naţional Duelul Viorilor, organizat de Centrul Cultural Media al Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo.

Periplul muzical a început pe 4 noiembrie la Craiova şi s-a încheiat pe 19 decembrie la Piteşti, după ce a străbătut toate zonele istorice ale ţării. Două concerte cu orchestra, la Timişoara şi Bucureşti, şi o versiune originală a Anotimpurilor de Piazzolla în prelucrarea argentinianului Mariano Castro, pentru două viori şi pian, interpretată în partea a doua a recitalurilor, au fost cele două noutăţi repertoriale din cadrul turneului de anul acesta.

Protagonişti au fost violonistul Liviu Prunaru, concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, care a cântat pe vioara Stradivarius Pachoud şi violonistul Gabriel Croitoru, prof. univ. Dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, solist-concertist al Orchestrelor Radio România, care a cântat pe vioara Guarneri del Gesu, instrument pus la dispoziţie de Muzeul Naţional George Enescu, în patrimoniul căruia se află. Arbitru a fost pianistul Horia Mihail, unul din cei mai apreciaţi muzicieni români ai generaţiei sale, solist concertist al Orchestrelor Radio România.

Duelul instrumentelor a fost doar un pretext pentru că ceea ce a primat de fapt, după declaraţiile spectatorilor, a fost măiestria instrumentiştilor, numele sonore ale instrumentelor trecând pe planul doi şi fiind apreciate mult mai mult calitatea interpretării, dar şi alegerea repertoriului, versiunea originală a Anotimpurilor de Piazzolla in prelucrarea argentinianului Mariano Castro, pentru două viori şi pian, fiind foarte apreciată de spectatori:

„Nu am mai auzit Anotimpurile lui Piazzola cântate aşa. M-au purtat în altă lume, pe alte continente. Este o partitură foarte grea. Eu am studiat muzică şi îmi dau seama ce efort a fost, câtă dăruire şi talent trebuie ca să o cânţi aşa. Am fost vrăjită de partea a doua. Instrumentele sunau foarte bine dar dacă nu erau ei atât de mari instrumentişti, chiar nu ar fi contat. Ei le dau viaţă”.

La final de turneu, violonistul Gabriel Croitoru vorbeşte despre adevăratul câştigător:

„Există, cu siguranţă, un câştigător şi acela e publicul… Această a patra ediţie a fost marcată de nişte noutăţi. Am avut şi concerte acompaniate de orchestră, o dată la Timişoara şi o dată la Sala Radio din Bucureşti. Mă bucur că această primă audiţie mondială a aranjamentului făcut de Mariano Castro pentru cele patru Anotimpuri de Astor Piazzolla s-a petrecut în acest turneu al nostru şi să sperăm că publicul a gustat din plin acest spectacol şi va veni în continuare la concerte”.

Liviu Prunaru îşi îndreaptă gândurile, la sfârşit de turneu şi de an, tot spre spectatori:

„În primul rând Sărbători Fericite! Să fie toată lumea sănătoasă, voioasă, cu lumină în suflet, cu dragoste, cu multă înţelegere pentru cel apropiat, să ne gândim mai mult unii la alţii, să fim mai îngăduitori, mai toleranţi şi să ne uităm aşa, spre viitor… eu cred că începe o nouă etapă pe mai multe planuri şi doresc numai fericire şi sănătate tuturor”.

Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024
Radio-Romania joi, 24 octombrie 2024, 16:44

Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024

Potrivit statutului său de serviciu public, Societatea Română de Radiodifuziune va reflecta campania electorală pentru alegerile prezidențiale...

Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024
Radio România a lansat proiectul „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Radio-Romania luni, 14 octombrie 2024, 10:22

Radio România a lansat proiectul „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Cea de-a doua secţiune a simpozionului “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, un omagiu adus...

Radio România a lansat proiectul „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, la Cluj
Radio-Romania joi, 10 octombrie 2024, 07:44

Simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, la Cluj

Radio România invită elevii şi studenţii din domeniile jurnalism, științele comunicării și alte domenii de studiu asociate – filologie,...

Simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, la Cluj
„Oda bucuriei” deschide noua satagiune a Sălii Radio
Radio-Romania luni, 7 octombrie 2024, 13:02

„Oda bucuriei” deschide noua satagiune a Sălii Radio

„Oda bucuriei” marchează debutul stagiunii cu numărul 96 pe scena Sălii Radio! Evenimentul inaugural programat vineri, 11 octombrie...

„Oda bucuriei” deschide noua satagiune a Sălii Radio
Radio-Romania miercuri, 2 octombrie 2024, 13:58

Muzică clasică pentru toți: violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, la ParkLake Shopping Center din București

Radio România Muzical și ParkLake Shopping Center reiau evenimentele dedicate muzicii culte în Main Square ParkLake. Vineri, 4 octombrie, ora...

Muzică clasică pentru toți: violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, la ParkLake Shopping Center din București
Radio-Romania luni, 16 septembrie 2024, 13:12

FOTO: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ajunge la Iași!

Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de ieșeni, la început de an școlar! Cea de a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus...

FOTO: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ajunge la Iași!
Radio-Romania marți, 10 septembrie 2024, 09:55

Teatrul Național Radiofonic – Radio România în compania selectă a Teatrelor Naționale Românești reunite la Chișinău

Teatrul Național Radiofonic participă, în perioada 10-22 septembrie 2024, la a IX-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești – cel...

Teatrul Național Radiofonic – Radio România în compania selectă a Teatrelor Naționale Românești reunite la Chișinău
Radio-Romania marți, 3 septembrie 2024, 09:17

Se lansează abonamentele și biletele pentru noua Stagiune la Sala Radio

Toamna readuce muzica bună la Sala Radio și noua stagiune se va deschide cu mare… bucurie! „Oda bucuriei” va marca debutul stagiunii cu...

Se lansează abonamentele și biletele pentru noua Stagiune la Sala Radio