Mare atenţia la articolele pirotehnice de sărbători! Pentru o petardă riscați 3 luni de închisoare
Articol de , 26 decembrie 2014, 10:30
Bucureştenii care în noaptea de Revelion vor folosi petarde şi artificii ilegale se vor alege cu dosare penale, pedepsele pentru operaţiuni cu articole pirotehnice interzise fiind de la trei luni la un an de închisoare.
Polițiștii atrag atenția că persoanele asupra cărora se găsesc materiale interzise, cum ar fi petarde, riscă închisoarea de la 3 luni la 1 an.
In noaptea de Revelion poliţiştii vor organiza acţiuni pentru identificarea celor care folosesc materiale pirotehnice interzise.
Petardele şi artificiile interzise de lege pot fi periculoase în cazul în care nu sunt folosite corect, mai ales că, din experienţa pe care poliţiştii au acumulat-o în anii precedenţi, sunt multe cazuri de copii care au ajuns cu arsuri la spitalele de urgenţă, după ce au fost îndemnaţi de părinţi să folosească astfel de materiale pirotehnice.
Poliţiştii bucureşteni verifică legalitatea operaţiunilor cu articole pirotehnice efecuate atât de societăţile comerciale, cât şi de persoanele fizice.
Ca şi anul trecut, sunt permise la libera comercializare doar materialele pirotehnice din grupa 1, cum sunt lumânările scânteietoare, steluțele, jerbele cu scântei sau alte astfel de pocnitori care conțin o doză mică de praf de pușcă.
Celelalte pirotehnice pot fi comercializate doar de către personae specializate.
Poliţia recomandă să vă achiziţionaţi astfel de materiale doar de la persoanele fizice sau juridice autorizate.
Pocnitorile gen petarde sunt strict interzise, atât comercializarea cât şi folosirea acestora de către personae neautorizate se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an.