Credincioşii sărbătoresc Boboteaza
Articol de Sabina Lapadatescu, 6 ianuarie 2015, 08:45
Creştinii ortodocşi celebrează astăzi Boboteaza, iar mâine, îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan. Cele două zile marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă.
Pe 6 ianuarie, ortodocşii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan. În această zi, preoţii sfinţesc apele, iar cu apa sfinţită oamenii îşi stropesc casele şi animalele. Restul de agheasmă pe care o primesc de la preot când vine cu Iordanul o păstrează în sticle, pentru leac.
Astăzi, la Patriarhie vor fi împărtiţi credincioşilor 12.000 de litri de apă sfinţită.
Apa sfinţită de Bobotează nu se strică niciodată. Agheasma Mare se poate bea doar până pe 14 ianuarie.
Peste 300 de jandarmi vor asigura în Capitală ordinea şi siguranţa publică de Bobotează! Aceştia vor monitoriza buna desfăşurare a manifestărilor religioase de la Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei şi la alte 24 de biserici din Bucureşti.
În satele şi oraşele de lângă apă există obiceiul că tinerii se întrec ca să aducă primul la mal crucea aruncată de preot. Tradiţia populară zice că acela care se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile.
Se mai crede că atunci când preotul aruncă crucea în apă dracii ies de unde s-au ascuns şi fug pe câmp, dar nu pot fi văzuţi de oameni, ci doar de lupi.
Tot de Bobotează, nu se spală rufe şi se zice că nu e voie să te speli pe cap deoarece se murdăreşte apa sfinţită.