Povestea meteoritului
Articol de Sabina Lapadatescu, 8 ianuarie 2015, 12:40
Dacă s-a întâmplat ca în noaptea de marţi spre miercuri să fiţi la plimbare pe stradă la minus “n” grade Celsius( depinde de oraş) sau, fără somn fiind, vă uitaţi pe geam cum crapa pietrele… de ger, aţi fi văzut şi o lumina puternică pe cer. Şi nu era de la Lună!
Nu a fost niciun zgomot , ci doar o lumină!
Pentru vedete e bine de precizat că nu erau paparazzi dorind să le facă poze, iar pentru iubitorii fenomenului OZN nu erau, în niciun caz, fraţii extratereştrii cărora le explodase motorul navei!
Se spune că a fost un meteorit!
Există, însă, îndoieli deoarece persoane avizate susţin că acest fapt nu este sigur.
Preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso, a declarat a doua zi:
” Nu ştiu dacă este vorba de un meteoroid! Din ce am văzut, pur şi simplu a fost o lumină. O astfel de lumină poate fi produsă de un joc de artificii mai intens sau de o rachetă militară, rachetă de iluminat!”
Sunt şi surse care afirmă că, totuşi, un mic meteorit, de maxim doi metri diametru, ar fi explodat la 80 km deasupra părţii central estice a României.
Ne intrebăm, însă, de ce nu a avut în urma sa celebra coadă?! În lipsa acesteia a fost imposibilă determinarea dimensiunilor exacte ale obiectului.
Ne linisteşte NASA care spune că este un fenomen normal şi că la ei, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, s-au observat 34 de astfel de cazuri, dintre care 6 sunt meteoriţi provenind din constelaţii cunoscute, restul fiind doar “pietre care ard pur si simplu”.
În lipsa unor explicaţii clare, nouă nu ne rămâne decât să credem ce vrem şi, eventual, să ne zgâim toată noaptea la cer , doar, doar vom descoperi chiar noi ceva!
Autor: Bogdan Verman