Lista de medicamente compensate şi gratuite stârneşte din nou controverse
Articol de Stefania Grigore, 17 ianuarie 2015, 11:43
Ultima dată a fost actualizată în luna noiembrie, la şase ani după ce fusese introdusă.
Toamna trecută, Guvernul a aprobat adăugarea a 17 substanţe active noi.
Ministerul Sănătăţii vrea să scoată acum din listă, 21 de medicamente, iar pentru altele, să reducă gradul de compensare.
Asociaţiile de pacienţi atrag însă atenţia că măsura, menită să economisească bani la buget, riscă să blocheze accesul bolnavilor săraci la tratamente.
Scoaterea unor medicamente din lista tratamentelor compensate este prevăzută într-un proiect aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Asociaţiile de pacienţi au deja critici, dar reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului spun că măsurile prevăzute în proiect sunt argumentate.
„În acest moment calculăm impactul bugetar la acele medicamente care vor fi delistate, pentru că este un proces destul de complicat”, spune Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.