Ascultă Radio București FM Live

Marius Copil s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

Articol de Sabina Lapadatescu, 20 ianuarie 2015, 10:00

Marius CopilTenismanul român Marius Copil s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. El l-a învins astăzi pe spaniolul Pablo Andujar în trei seturi, cu 6-2, 6-2, 7-5.
Copil participă în premieră la un turneu de Mare Şlem.

La cea mai mare performanţă din carieră, Marius Copil a reuşit nu mai puţin de 18 aşi în acest meci, faţă de doar doi ai spaniolului. Românul a comis patru duble greşeli şi patru erori neforţate, în timp ce ibericul a făcut trei duble greşeli şi erori neforţate, dar diferenţa la lovituri câştigătoare a fost netă în favoarea reprezentantului nostru, cu 18-2. Copil a reuşit să transforme şapte din cele 12 mingi de break de care a beneficiat (58%), în timp ce procentajul adversarului a fost mult mai mic (două din nouă, 22%).

Copil şi-a asigurat un cec de 50.000 de dolari australieni şi 70 de puncte ATP, iar în turul secund va da piept cu deţinătorul titlului, elveţianul Stanislas Wawrinka (cap de serie numărul patru la Melbourne).

Wawrinka l-a învins cu 6-4, 6-4 pe Copil în singura lor confruntare, în 2013, în primul tur la ATP World Tour Masters 1000 Madrid, pierzând apoi finala cu Rafael Nadal (2-6, 4-6).

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:38

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!

Jucătoarea română de etnie maghiară, Bernadette Szocs, a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor la tenis de masă! Szocs s-a oprit...

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:13

A doua zi de alegeri în diaspora!

Este a doua zi de alegeri în diaspora. Românii din străinătate își pot alege președintele astăzi sau duminică şi pot vota la orice secţie...

A doua zi de alegeri în diaspora!