Modificări în Codul Muncii
Articol de Sabina Lapadatescu, 20 ianuarie 2015, 13:05
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care vizează schimbări în Codul Muncii.
Mai exact, este vorba de o serie de modificări ce au legătură cu stabilirea concediului de odihnă raportat la perioada petrecută de angajat la locul de muncă.
Până acum, în Codul Muncii, se prevedea că un concediu de odihnă are cel puţin 20 de zile pe an. Unii angajatori scădeau însă din acesta zilele în care angajaţii au fost în concediu medical.
Conform noilor reglementari, concediul de odihnă nu le va include şi pe cele medicale şi orice angajat va avea dreptul la 20 de zile de concediu.
Mai mult, salariaţii care nu au apucat să îşi ia tot concediul de odihnă într-un, an vor putea să îşi recupereze aceste zile în 18 luni, începând cu anul următor.