Pretul petrolului continua sa scada in lume
Articol de , 20 ianuarie 2015, 16:23
Cotaţia barilului de ţiţei Brent, extras din Marea Nordului, a coborât, astazi, sub 49 de dolari, după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei mondiale anul acesta si anul viitor, transmite agentia Reuters.
În jurul orei 11,00 GMT, la bursa Intercontinental Exchange (ICE) de la Londra, barilul de ţiţei Brent se tranzacţiona la 48,84 dolari, în timp ce la bursa dîn SUA cotaţia era de 47,41 dolari/baril.
FMI si-a redus estimările in ce priveste creşterea economiei mondiale la 3,5% în 2015, in comparatie cu 3,8% cat era estimarea anterioara, şi la 3,7% în 2016, in comparatie cu 4% cat era estimarea anterioara, se arată în raportul „World Economic Outlook”, publicat luni.
Preţul ţiţeiului a scăzut cu peste 50% faţă de iunie 2014, pe fondul excesului de ofertă şi a cererii modeste.
De asemenea, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis in luna noiembrie să-şi menţină nemodificat nivelul producţiei.
Arabia Saudită şi alţi membri ai OPEC au anunţat că vor lăsa piaţa să stabilească propriul nivel al barilului de ţiţei, iar pe termen lung un preţ mai scăzut va stimula cererea.
In plus, prin politica preturilor mici, OPEC a declarat oficial ca incearca sa forteze iesirea de pe piata a producatorilor de petrol din surse alternative, adica sisturi si nisipuri bituminoase, surse care au permis SUA sa devina din importatoare nete, exportatoare de petrol si gaze.
In plus, datele economice din China au provocat si ele scăderea preţului ţiţeiului.
China, cel mai mare importator mondial de hidrocarburi, a înregistrat în 2014 cea mai slabă creştere economică din ultimii 24 de ani, de numai 7,4%, ratând ţinta de creştere fixată de autorităţile de la Beijing (7,5%).
Goldman Sachs estimează că în primul semestru din acest an barilul de ţiţei va ajunge pana la aproximativ 40 de dolari, preţ la care investiţiile în industria gazelor de şist din SUA vor fi blocate.