Pod tricolor peste Dâmbovița
Articol de Alina Neagu, 24 ianuarie 2015, 17:41
Eveniment inedit, astăzi, în Capitală.
Activiștii care sprijină unirea României cu Republica Moldova au desfășurat un drapel tricolor de peste 40 de metri peste Dâmbovița și au aruncat mai multe buchete de flori în apă.
Astfel a fost creat simbolic un pod tricolor, spune liderul Platformei Unioniste, George Simion.
„Dâmbovița a jucat astăzi rolul râului Prut, care desparte teritoriile unde locuiesc români.
Tricolorul, care este atât drapelul României, cât si al Republicii Moldova și florile aruncate în râu reflectă dorința noastră cea mai puternică.”