Simona Halep – Yanina Wickmayer in optimi la Australian Open
Articol de Flavia Voinea, 25 ianuarie 2015, 04:48
Simona Halep o va intalni, in primul meci al sesiunii de seara (duminica ora 10, ora Romaniei), pe Yanina Wickmayer (80 WTA). Scorul intalnirilor directe este 3-0 pentru Yanina, Mai mult, Simona nu a câştigat nici un set in fata belgiencei, dar trebuie spus ca aceste meciuri au avut loc intre 2010-2012, inainte de „explozia” sportivei din Constanţa, din 2013.
După meciul câştigat cu Bethanie Mattek-Sands, Simona a fost întrebată dacă îl va consulta pe fostul antrenor Wim Fissette în privinţa adversarei sale din optimi. Răspunsul româncei a fost destul de scurt: „Nu!”.
De partea cealalta, Wim Fissette a facut cateva aprecieri asupra jocului Simonei inaintea partidei din optimi: „Wickmayer nu va avea o sarcină uşoară. Cred că n-ar trebui s-o lase să-şi facă jocul şi să încerce să ţină schimburile de mingi cat mai scurte. Nu are nimic de pierdut şi trebuie să încerce să caştige. Lui Halep nu îi plac adversarele care lovesc puternic, aşa cum este Wickmayer. E important să pună multă presiune încă de la prima minge. Să lovească puternic şi direct, genul de joc care nu îi convine lui Halep. Românca este favorită, dar Yanina are, în mod cert, şanse să cîştige”, a spus Wim Fissette citat de site-urile de specialitate.
Simona a avut un inceput de an perfect, cu 8 victorii din 8 partide disputate. Unul dintre secretele evoluţiilor atat de bune ale Simonei il reprezinta faptul că şi-a schimbat racheta. Dacă în 2014 a jucat cu un model Wilson Steam 99, actuala ocupantă a poziţiei a treia în ierarhia WTA a trecut la varianta „Burn” a aceluiasi producător. „Am mai mult control şi mai multă putere. Dacă o simţi bine şi îţi place o rachetă, vrei să joci cu ea. Mi-a plăcut imediat, doar am luat-o şi mi-a plăcut. Cred că cum este cea mai bună rachetă pentru mine”, a declarat Halep, pentru site-ul oficial al Australian Open. Cu acelaşi model ca Simona joacă şi Kei Nishikori, locul 5 ATP, dar şi Serena Williams, Ana Ivanovic, Grigor Dimitrov.
Pentru a ramane pe locul 3 mondial detinut in prezent si dupa Australian Open, Simona Halep mai are nevoie de o victorie (cea din optimi, cu Yanina Wickmayer) chiar daca cea care ii ameninta direct pozitia, Petra Kvitova, a fost eliminata. Mergand mai departe cu calculele, putem gasi variantele prin care Simona poate ajunge pe primul locu al clasamentului mondial. Pentru asta, trebuie îndeplinite două condiţii: Simona să câştige titlul, iar Serena Williams să fie învinsă în optimi de Garbine Muguruza, jucătoarea care a eliminat-o în 2014 şi de la Roland Garros.
Românca s-a relaxat la o şedinţă de manichiură, la invitaţia organizatorilor de la Australian Open. La final, Simona a părut încantată de cum arată unghiile ei, pozand pentru reporterii prezenţi la acţiune.
Cu Halep şi Begu in optimile de finală, tenisul românesc inregistreaza o performanta pe care nu mai atinsese din 1997. Atunci, Irina Spîrlea şi Ruxandra Dragomir au reuşit sa se califice în a doua săptămînă a unui turneu de Mare Şlem la Australian Open şi la Roland Garos: la Melbourne, Dragomir s-a oprit în optimi, iar Spîrlea în sferturi, pe cand la Roland Garros a fost exact invers.