NORMA întruchipată de soprana Elena Mosuc, la Sala Radio!
Articol de Sabina Lapadatescu, 26 ianuarie 2015, 11:52
„NORMA”, celebra creaţie a lui Bellini, devenită atât de cunoscută mai ales graţie ariei „Casta diva” şi datorită interpretării magistrale a Mariei Callas, va prinde viaţă vineri, 30 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Radio, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui Tiberiu Soare, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Evenimentul reprezintă o continuare a tradiţiei instaurate la Sala Radio în ultimele stagiuni, de a prezenta, la fiecare final de ianuarie, un titlu de operă, în formula de concert, cu artişti lirici de renume.
O altă prezenţă deosebită este şi tenorul Teodor Ilincăi, de asemenea un „obişnuit” al scenelor lirice internaţionale. A devenit în 2006 solist al Operei Naţionale din Bucureşti. S-a situat pe primul loc în cadrul concursului de tenori din Szczecin – Polonia (2008) şi pe locul al II-lea la Concursul Internaţional de canto “Francisco Viñas” din Barcelona (2010), distincţie care i-a adus prima colaborare cu Gran Teatre del Liceu, în anul 2012.
„Norma” – povestea emoţionantă a unei preotese druide care îşi încalcă jurământul de castitate şi moare din cauza iubirii pe care o poartă proconsulului roman – este una dintre operele romantice de o intensitate a libretului şi a liniei melodice inegalabile. Acest lucru l-a determinat pe Wagner să elogieze creaţia lui Bellini: “Admir în Norma inspiraţia melodică, unită cu un profund realism al pasiunilor celor mai intime; o mare partitură care se adresează inimii, o creaţie de geniu”.
Rolul titular va fi interpretat de soprana Elena Mosuc, care se bucură de o carieră de succes pe marile scene ale lumii. Printre recentele sale realizări se numără: Mimi („La Boheme”), Norma şi Maria Stuarda (din operele omonime) la Zurich şi la Opera de Stat din Berlin, rolul principal din „La Traviata” la Scala din Milano şi la Arenele din Verona, „Lucia di Lammermoor” la Deutsche Oper Berlin şi la Théâtre du Capitole – Toulouse, Gilda („Rigoletto”) la Teatro Regio di Parma, Opera de Stat din Viena, Scala din Milano ş.a.