Medicamente contrafăcute
Articol de Sabina Lapadatescu, 28 ianuarie 2015, 14:05
Medicamente contrafăcute pentru tratamentul unor boli grave au fost descoperite de poliţişti!
Oamenii legii au făcut în această dimineaţă percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Descinderile au avut loc în Capitală şi în alte 6 judeţe.
În urma cercetărilor efectuate până acum, s-a stabilit faptul că reprezentanţii unor societăţi comerciale ar fi creat circuite fictive pentru a introduce în lanţul legal medicamente cu valoare mare de piaţă utilizate în tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatită si diabet.
Produsele erau procurate la negru de pe piaţa internă sau comunitară, iar o parte dintre acestea erau contrafăcute.
Reprezentantii firmelor implicate în aceste acţiuni sunt suspectaţi că s-au sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
Prejudiciul este estimat la peste 3 milioane de euro.
Cercetarile în acest caz continuă.