Află ce fructe şi legume e bine să consumi în februarie!
Articol de Sabina Lapadatescu, 5 februarie 2015, 10:20
După cum ştiţi, fructele şi legumele sunt mai bune atunci când sunt de sezon. În lunile de iarnă este indicat să consumăm mere, banane, sfeclă roşie sau varză.
Merele crescute în livadă se culeg toamna, iar apoi sunt depozitate la rece, ceea ce înseamnă că toată iarna ne putem bucura de gustul lor proaspăt, nealterat.
Bananele au un gust mai bun pe măsură ce se coc. Deşi sunt bune de consum pe toată durata anului, sunt de sezon şi în februarie, tocmai pentru că sunt disponibile oricând.
Perele sunt, de asemenea bune, pe toată durata anului.
Sfecla roşie este una din cele mai sănătoase alimente din lume, care se consumă iarna în salate, la cuptor sau ca garnitură pentru carne.
Să nu uităm nici de varză, care pe cât este de ieftină, pe atât este de sănătoasă.
Şi ţelina este indispensabilă în salatele de crudităţi, dar este perfectă pentru supele de iarnă.
Napul face parte din aceeaşi familie cu varza kale şi broccoli, despre care ştim deja că aduce numai beneficii pentru organism. Este bogat în potasiu, fibre, vitamina C şi antioxidanţi.