Dinamo intalneste echipa braziliana Atletico Paranaense, în ultima partidă amicală programată în cantonamentul din Spania, contînd pentru turneul internaţional „Marbella Cup 2015”.
Pentru a cîştiga pentru a doua oară consecutiv „Marbella Cup”, Dinamo trebuie să obţină victoria în această seară, iar Lokomotiv Moscova să nu cîştige jocul cu Elfsborg, programat mîine.
În meciul precedent, „cîinii” au învins-o cu 3-1 pe Elfsborg, iar în prima partidă, Lokomotiv Moscova a trecut la limită de formaţia pregătită de Mihai Teja cu 1-0.
Rapid va juca astăzi al treilea meci amical din cantonamentul din Antalya împotriva georgienilor de la Dila Gori.
În precedentele meciuri amicale din Antalya, Rapidul n-a reuşit nici o victorie.
În partida cu Lokomotiv Tbilisi scorul a fost alb, iar în ultimul joc, cel cu Debrecen, maghiarii s-au impus cu 2-1, golul giuleştenilor fiind marcat de Benson.
În primul cantonament, cel din Grecia, giuleştenii s-au impus în singurul meci amical pe care l-au disputat, cel cu Marek Dupnitsa, 4-1
Golurile vişiniilor au fost reuşite de Rui Miguel, Pancu, Benson şi Kikas