Doar în linii mari se respectă armistiţiul de la Minsk
Articol de Sabina Lapadatescu, 17 februarie 2015, 10:48
Regimul de încetare a focului a fost încălcat în orasele Severodonetk, Luhansk, Donetk şi Debalţeve, potrivit unui raport remis de Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa.
Chiar dacă acordul de la Minsk a intrat deja în vigoare, misiunea specială de monitorizare a OSCE a înregistrat mai multe „incidente”.
În primele 18 ore de la intrarea în vigoare a armistiţiului, în majoritatea zonelor de conflict, observatorii internaţionali au constatat că prevederile acordului de încetare a focului sunt respectate.
De asemenea, în timpul unei vizite la sediului Centrului ruso-ucrainean de Coordonare si Control, din Soledar, militarii ucraineni le-au transmis membrilor misiunii OSCE un plan de punere în aplicare a Acordului de la Minsk, care urmează să fie discutat cu reprezentanţii armatei ruse.
„După ce se va conveni asupra versiunii finale a documentului, vom trimite acest plan Statelor Majore Generale ale Fortelor Armate din Ucraina şi din Rusia”- se arată într-un comunicat al OSCE.
Kievul şi separatiştii proruşi au primit un termen de două zile pentru retragerea armamentului greu de pe linia frontului.
Kievul a anunţat că nu se va retrage până când nu vor înceta luptele la Debalţeve.
În replică, separatiştii au spus că înţelegerea nu se aplică nodului feroviar strategic, deoarece oraşul este încercuit.