PARLAMENTUL CEL MULT INJURAT

Articol de , 20 februarie 2015, 19:02

de Rasvan Roceanu

Cu siguranta o sa-mi sara in beregata multi luptatori puri si duri impotriva coruptiei, dar eu tot indraznesc sa spun ca ma bucur de votul Senatului in cazul lui Varujan Vosganian.

Din doua motive.

In primul rand (dar, nota bene, nu este cel mai important motiv) din cauza ca intr-o economie functionala ministrii si cei care iau decizii in general in politica, la orice nivel, trebuie sa aiba libertatea sa ia decizii de bun simt, chiar daca par sa fie riscante din punct de vedere strict legal si ulteirior sa fie aparati pentru ca au luat acele decizii.

Daca este bine pentru Romania ca o mare companie sa primeasca gaze mai ieftine ca sa fie mentinuta in functiune, atunci ministrul trebuie sa aiba puterea de a judeca si de a hotara singur acest lucru.

Nu stiu detaliile afacerii Vosganian, dar daca un politician ajuta un mare investitor sa functioneze fara sa ia niciun bacsis pentru acest ajutor ci numai pentru a salva niste locuri de munca, trebuie sa stie ca are permisiunea sa o faca.

In Germania, cea pura si dura cand vine vorba de disciplina fiscala, marile companii care fac mandria industriala a tarii si exporta in toata lumea (in primul  rand constructorii de automobile, dar si industria metalurgica si constructiile de masini in general) cumpara energie la pret cu mult inferior celui pe care il platesc consumatorii casnici.

Motivul este nemtesc de simplu: daca ar plati energia la pretul pietei, aceste industrii energofage nu ar mai fi nici pe departe atat de competitive in lume. Asa ca platesc mai mult consumatorii casnici, ca sa exporte Germania ca tara. Este o decizie politica.

In Romania in schimb, din cauza numeroaselor legi, ordonante si regulamente care se contrazic, sau care au prevederi prea vagi, functionarii publici cinstiti si priceputi in domeniul lor (pentru ca sunt si dintre acestia) au inceput pur si simplu sa refuze sa ia o decizie.

Un ambassador Occidental imi spunea, “off the record”, ca investitorii din tara lui reclama faptul ca se duc cu o cerere la un minister, sau la o administratie locala, cererea este perfect justificata si daca va primi unda verde ar aduce castig tuturor, dar functionarii raspund invariabil ceva de genul: “Ai dreptate, ar trebui sa-ti dau aprobare, dar mi-e teama ca se intepreteaza, asa ca decat  sa am de-a face cu DNA-ul mai bine nu fac nimic! Nu-mi asum nicio raspundere. Sa-ti semneze altii !”

Al doilea motiv (si cel mai important din puctul meu de vedere) pentru care ma bucur de votul din Senat este ca trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca Parlamentul este expresia suprema a unei democratii.

Nu presedintia, nu guvernul si nu justitia.

Presedinte, guvern, procurori si tribunal exista in orice tara din lume, chiar si in cele mai dure dictaturi (militare sau religioase, de stanga sau de dreapta), parlamente alese democratic si deci independente in deciziile lor exista doar intr-o minoritate de tari.

Poate sa fie o democratie ezitanta, alesii pot sa fie in mare parte corupti, unii dintre ei pot sa fie pur si simplu prosti, dar chiar si cea mai ezitanta si mai schioapa democratie este mult mai buna decat cea mai bine-intentionata dictatura.

Bineinteles ca ne exaspereaza nesfarsitele discursuri, este normal sa ne indignam cand vedem ca dusmanii ireconciliabili de ieri au devenit aliatii se astazi, pentru ca maine sa-si arunce din nou injuraturi, este omeneste sa-si dispretuim pe traseistii care sunt aceiasi, neschimbati, de pe vremea lui Agamita Dandanache, dar trebuie sa ne amintim ce spunea Winston Churchill : “Democratia este cel mai prost sistem, cu exceptia tuturor celorlalte care s-au inventat pana acum”.

Tentatia unui “SEF” de mana forte care “sa faca ordine” si “sa-i puna pe toti la treaba” in primul rand “pe aia care dorm in Parlament pe banii nostri” este foarte mare mai ales atunci cand opinia publica are asteptari care depasesc ceea ce ofera clasa politica (si, sa fim cinstiti, daca este sa ne luam dupa sondajele de opinie, cam intotdeauna si cam peste tot in lume clasa politica ofera mai putin decat asteapta alegatorii de la ea), dar imi permit sa cred ca alternativa la acest sistem greoi, discutabil, criticabil si chiar corupt de multe ori este mult prea periculoasa pentru a fi acceptabila.

Occidentalii au inteles de mult acest lucru.