Caravana Gaudeamus – Radio Romania ofera craiovenilor cel mai intens week-end cultural de Martisor
Articol de Vicentiu Andrei, 27 februarie 2015, 19:49
Peste 30 de evenimente culturale, titluri noi de carte, reduceri substanțiale și premii atractive fac din Caravana Gaudeamus cel mai vizitat loc din Craiova la acest sfârșit de săptămână.
Craiovenii mai au la dispoziție trei zile pentru a se bucura de oferta culturală a primei ediții din acest an a Caravanei Gaudeamus, organizată de Radio România prin Centrul Cultural Media în principalele orașe ale țării.
Participanţii și invitații lor își așteaptă publicul în foaierul Teatrului Național Marin Sorescu, astăzi și mâine, până la ora 18, iar duminică, până la ora 15,00, intrarea la târg fiind liberă pentru toate categoriile de public.
Produsele ale căror prețuri au reduceri semnificative constau în cărți, DVD-uri cu muzică și jocuri dar și alte materiale educative pentru cele mai diverse categorii de vârstă.
Tombola GAUDEAMUS, la care poate participa orice vizitator care cumpără o carte și completează un chestionar, va oferi câștigătorilor un sistem audio şi două tablete.
***
Târgul GAUDEAMUS Craiova Radio România este în plină desfăşurare.
Evenimentul, organizat de Radio România (Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Oltenia – Craiova), reprezintă debutul Caravanei GAUDEAMUS în acest an.
În weekend-ul de Mărţişor, Târgul GAUDEAMUS Craiova Radio România vă aşteaptă în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” cu o ofertă de nerefuzat:
– Titluri noi, pachete speciale şi serii de autor la preţuri imbatabile, DVD-uri cu muzică şi jocuri, pentru toate vârstele şi preferinţele. Pe scurt, cea mai selectă şi bogată ofertă de … mărţişoare speciale! Păstrate şi apreciate, mult timp după ce au fost primite.
– Peste 30 de evenimente: lansări şi prezentări de carte, dezbateri, momente inedite;
– Tombola GAUDEAMUS, cu premii extrem de atractive: un sistem audio şi două tablete, oferite de către organizatori şi partenerii acestei ediţii. Cumpără o carte, completează chestionarul distribuit în incintă şi poţi deveni unul dintre câştigători.
Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10.00 şi 18.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00. Intrarea este liberă.
Conform tradiţiei, Târgul a găzduit etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, ediţia a XIII-a, organizată de Radio România Oltenia – Craiova. Câştigătorii competiţiei, elevi la liceele şi colegiile naţionale din Craiova, au fost: Olivia Voican (Colegiul Naţional „Elena Cuza”) – locul 3, Anabel Orăscu (Colegiul Naţional „Elena Cuza”) – locul 2 şi Maria Florina Tohăneanu (Colegiul Naţional „Carol I”) –
locul 1, cea care va reprezenta Craiova la finala naţională care va avea loc în noiembrie, la Bucureşti.
Dintre evenimentele anunţate pentru a doua parte a târgului, vă reamintim câteva dintre proiectele Radio România:
– Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc – sâmbătă, 28 februarie, la ora 14.30;
– Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă”, care se desfăşoară pe toată perioada târgului;
– Tragerea la sorţi a câştigătorilor premiilor la Tombola GAUDEAMUS: sâmbătă, 28 februarie, la ora 17.10;
– Ceremonia de decernare a trofeelor ediţiei: duminică, 1 martie, ora 12.00.
Un eveniment organizat de RADIO ROMÂNIA