Spiritul civic s-a dezvoltat şi la scriitorii români
Articol de Stefania Grigore, 5 martie 2015, 13:49
Ieri, la Librăria Cărtureşti Verona (Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15), a avut loc o conferinţă de presă a Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România (GRUSR), din partea căruia au vorbit scriitorii Paul Cernat, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Octavian Soviany, Bogdan Suceavă şi Paul Vinicius.
Claudiu Komartin:
De 25 de ani încoace o reformă reală la Uniunea Scriitorilor din România nu a avut loc. Sînt probleme structurale, scriitorii doresc normalitate, transparenţă privind banii publici pe care îi primeşte USR şi modul în care sînt cheltuiţi. USR nu funcţionează într-o lume în mişcare, şi-a păstrat un anumit capital simbolic. Conducerea USR a refuzat orice fel de discuţie cu scriitorii, cu librarii, cu toţi cei implicaţi în pblicarea operelor literare. Temeiurile pentru schimbare ale acestui grup de reformă(grupul celor 80 de scriitori, acum cred că sînt mai multe de 100) ţin de bunul mers pentru secriitorii de azi.
Florin Iaru:
USR e o instituţie de unitate publică, adică se upune legilor ţării, nu e un club închis.
Actualul preşedinte avea dfreptul la două mandate. Modificarea statutului nu a fost consfinţită de o adunare generală a Uniunii Scriitorilor. Numai o adunare generală poate schimba statutul. Modificarea s-a produs ân 2013.
Din 2012 nu există rapoarte financiare care sunt de utilitate publică, conform rapoartelor Comisiei de cenzori, pe perioada 2013 – 2015.
Nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
Nu există raport cu situaţia la zi a patrimoniului USR – case, proprietăţi, reviste.
Nu există rapoarte privind timbrul literar.
În 2012 erau 60 milioane de euro, procentul de 2% se varsă uniunilor de creaţie, iar în US ar trebui să fie 400 mii de euro, care i-ar ajuta pe scriitori.
Din 2013 nu a mai fost ţinută nici o adunare generală a scriitorilor. Se puteau face şi sub formă de teleconferinţă, cu filialele din ţară, referitor la statutul Uniunii Scvriitorilor.
Activitatea publică a US este aproape inexistentă. Anul trecut au avut loc două manifestări, un festival de literatură la Cluj, unde vicepreşedintele comisiei de organizare a luat şi marle premiu !
Scriitorii vor să ştie cum se cheltuiesc banii US pentru că sunt bani publici. Nu există nici un atentat la valoarea vreunui scriitor.
Paul Cernat:
De ce acum ? Evenimentul declanşator al acestui act reformator a fost acordarea premiului Eminescu.
A fost picătura care a umplut paharul, nu este o mişcare declanşată doar de acest premiu „cu cîntec”. Premiul Eminescu a fost confirmat valoric de-a lungul timpului, iar acum a fost acordat direcţionat.
Sînt unii scriitori care au refuzat să intre în US pentru că nu se regăsesc în actuala uniune( Komartin).
S-a comentat în mediul virtual, în plan cultural, intelectual despre grupuri pro şi contra Manolescu. Nu e vorba despre asta, e vorba despre transparenţa uniunii. Cheltuielile nu au fost publicate pe site-ul uniunii, nici rapoartele. Suntem obligaţi să lu[m atitudine.E vroba de numărul tirajelor, apar multe cărţi bune şi scriitorii nu sunt membrii. Trebuie dezbătută problema favortitismului.
Deciziile nu ar trebui să se ia cu uşile închise.
Cerem Uniunii Scriitorilor o adunare generală în care să fie discutate cu cărţile pe masă toate problemele. A fost ales ca spirit reformator Manolescu dar acum, la al treilea mandat, e o lipsă de compatibilitate.
Scriitorii trebuie să fie obiectivi şi consecvenţi.
Soviany:
Uniunea Scriitorilor e anacronică. Actuala uniune nu s-a modficat prea mult faţă de cea din perioada comunistă.
Atâta timp cât premiul Eminescu a fost luat de personalităţi incontestabile, nu s-a întrebat nimeni de ce sau care au fost regulile, care a fost comisia. Iar acum o persoană din conducerea US ia al treilea premiu, la rând, de 3 ani. Cine stabileşte juriile concursurilor de literatură.
Membrii uniunilor de creaţie au dreptul la alocaţii dacă nu au un premiu de merit al US. Lista nu e publică.
Există premii la aproape toate filialele locale şi sunt premiate persoane care nu au scris aproape nimic sau nimic,
Revistele locale au un sau doi membrii ai US, restul sunt veleitari.
Uniunea Scriitorilor trebuie reformată şi dacă nu va fi în câteva luni, va muri de moarte naturală.
Paul Vinicius:
După evenimentele din 1989 majoritatea instituţiilor au făcut eforturi să-şi modifice modul de lucru, la US nu s-a schimbat prea mult.
Modificările din primîvara lui 2013, care au fost orchestrate de actualul preşedinter al US, s-au întâmplat din cauza obedienţei celor ce l-au înconjurat, se ştia cine să propună şi pe cine.
Acum în statut nu mai există nici o limită pentru numărul de mandate.
A fost un fel de întâlnire de taină la Alba Iulia, pe site-ul uniunii nu se găsea nici un staut.
Dacă nu va fi transparenţă, comunicare, va trebui să ne prezentăm demisiile. Glasurile au fost strigăte în pustiu.
Redactorul şef al Observatorului Cultural:
Scrisoarea grupului pentru reformă a fost publicată în paginile revistei.Uniunea nu mai e reprezentativă pentru scriitori, e o uniune a scriitorilor sau e o uniune de grup. Domnul Manolescu e la Paris în timp ce scriitorii cer un dialog cu conducerea US de faţă cu presa.
Bogdan Suceavă: nu a fost preyent, a trimis mesaju său.
Sunt scriitori cu vârste diferite, de valori şi stiluri diferite, dar toţi au dreptul la informţie şi vor să apere prestigiul uniunii.
Înainte de 1989 Uniunea Scriitorilor era o forţă, acum e în avarie.
Scriitorii vor să apere onoarea şi blazonul Uniunii.
Cronicar: Liliana POPA