Medicii de familie vor protesta dacă toate încercările de mediere pe cale amiabilă cu reprezentantii Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor eşua.
Societatea Naţională de Medicina Familiei solicită insistent celor două instituţii să retragă proiectul de modificare a Contractului-cadru afişat săptămâna trecută pe site-ul Ministerului.
Potrivit reprezentanţilor medicilor de familie, pacienții sunt mințiți că au dreptul la „orice decide medicul”.
În realitate, însa, medicul se loveşte în practica sa de restricţii economice şi este adesea penalizat pentru ce a oferit pacientului cu nevoi medicale reale.
Reţeaua naţională de cabinete de medicina familiei va fi profund dezechilibrată daca intră în vigoare noul proiect.
SNMF acuză cele două instituţii de promovarea unei legislații care favorizează interesele unor societăţi comerciale din domeniul medical, care au ca obiectiv major generarea profitului şi care consideră că pacienţii devin strict surse de venit prin direcţionarea lor către investigaţii de care de multe ori nu au nevoie.
SNMF condamnă aceste practici comerciale care încalcă deontologia profesională şi pun în pericol starea de sănătate a pacienţilor.