Salariații de la Cantacuzino continuă protestele
Articol de , 18 martie 2015, 13:35
Angajații Institutului Cantacuzino continuă protestele. Peste 400 de salariați s-au adunat astăzi în faţa Guvernului, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit o parte din salariile pe ultimele trei luni şi că nu există nicio perspectivă optimistă în cazul instituţiei. La manifestație și-au anunțat participarea și studenți de la medicină.
Angajații Institutului Cantacuzino au protestat de mai multe ori în ultimele săptămâni față de situația în care se află unitatea medicală și spun că vor continua acțiunile de acest fel.
Din cauza datoriilor acumulate, instituția are conturile blocate de anul trecut.
Situația institutului a fost discutată ieri în Comisia de sănătate a Camerei Deputaților și va fi dezbătută și în Consiliul Suprem de Apărare a țării.
Ministerul de Finanţe a anunţat că datoriile către bugetul de stat vor fi şterse în momentul în care Consiliul Concurenței îşi va da acordul.
Institutul Cantacuzino este unicul producător de vaccin antigripal din România.