Grecia si UE continua sa negocieze pe tema ajutorului financiar
Articol de , 30 martie 2015, 17:25
Uniunea Europeană (UE) și Grecia și-au continuat luni “negocierile constructive” cu privire la lista reformelor ce condiționează reluarea ajutorului financiar acordat acestei țări, însă “nu sunt încă pe punctual” a le finaliza, a anunțat Comisia Europeană, informează Agentia France Presse (AFP).
“Nu am ajuns încă acolo”, a declarat astazi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE) Margaritis Schinas, întrebat fiind despre finalizarea listei de măsuri de redresare pe care Atena s-a angajat să le prezinte creditorilor săi (UE, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană).
Experții celor două parti au lucrat tot weekendul și continuă sa lucreze și azi, atât la Atena, cât și la Bruxelles, ceea ce “este un semn pozitiv privind hotărârea lor de a se angaja de o manieră constructiva”, a mai spus Schinas.
Creditorii Grecieu au cerut inițial ca Atena sa prezinte o listă completă de reforme pana cel tarziu astazi, lista în baza căreia miniștrii de finanțe ai zonei euro să poată conveni, în timpul acestei săptămâni, asupra reluării vărsămintelor de împrumuturi către această țară, a cărei visterie este aproape goală.
Precizând faptul că îi revine zonei euro să fixeze viitoarele etape, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene nu a evocat data unei viitoare reuniuni a Eurogrupului, ci doar a unei posibile reuniuni pregătitoare, “înainte de Paști”.
“Scopul negocierilor este să se asigure că lista (reformelor) este în același timp credibilă și globală”, a subliniat acesta.
Premierul grec, Alexis Tsipras, s-a declarat încrezător duminică în ceea ce privește “un sfârșit fericit” al acestor negocieri, chiar dacă partea europeană a trimis balonul în terenul grec, subliniind că rămân “multe lucruri de precizat”.
Atena, care respinge orice măsură “recesionistă”, afirmă că a elaborat un program de reforme, în special în materie de luptă împotriva fraudei fiscale, susceptibile să garanteze pentru 2015 o cotă de creștere cu 1,4% a PIB și un excedent primar de 1,5%.
In ultima perioada si Grecia si Germania au lansat semnale clare ca doresc sa renute la acuzatiile reciproce, ca si la declaratiile ultimative, ceea ce a deblocat negocierile pe tema ajutorului financiar.
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, astazi, în timpul vizitei la Helsinki, ca Grecia are un anumit grad de flexibilitate privind reformele care vor fi implementate dar măsurile trebuie completate pentru ca partenerii europeni să fie mulţumiti.
Germania, cel mai mare creditor al Greciei, a avertizat, totusi, că zona euro nu va acorda Atenei noi fonduri până când nu va prezenta o listă detaliată a reformelor iar unele dintre acestea nu vor fi legiferate.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, Martin Jaeger, a afirmat ca „Mingea este în terenul Greciei, iar negocierile sunt complicate, sunt multe detalii tehnice care necesită timp”.