Un urs a fost văzut plimbându-se pe străzile Sibiului
Articol de Sabina Lapadatescu, 6 aprilie 2015, 10:07
Un pui de urs a fost văzut în această dimineață, plimbându-se pe străzile din Sibiu. După mai multe căutări, acesta a fost localizat în subsolul unei clădiri din zona Moara de Scoarță.
”Am primit cinci apeluri la 112 de la sibieni care ne-au relatat că au văzut puiul de urs. Acesta a fost localizat şi am chemat în ajutor pe unul dintre medicii veterinari de la Zoo, cu o puşcă cu tranchilizante”, a declarat pentru Bianca Sabău, purtător de cuvânt al Inpectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
Până în prezent nimeni nu s-a plâns să fi fost rănit de puiul de urs.
Este prima dată când un urs este văzut liber pe străzile din Sibiu.