S-a lansat primul imn al vloggerilor români
Articol de Sabina Lapadatescu, 10 aprilie 2015, 09:29
Marius Moga a colaborează cu cei mai de succes vloggeri români şi a lansat piesa „O facem pentru voi”.
Piesa este prima colaborare muzicală între vloggeri, această idee aparţinând Annei-Marie Chelariu, toţi contribuind la scrierea versurilor care să transmită conţinutul de pe canalul fiecăruia de YouTube.
Melodia este compusă de Marius Moga, Ionuţ Vasilache, Mădălin Roşioru, împreună cu Anne-Marie Chelariu, Mihai Ţăranu, Mihai Holhoş, Tudor Popa şi Andrei Ciobanu, în studiourile DeMoga Music.
Imnul vloggerilor are şi un videoclip, sub regia echipei Monday Media, în care îi putem vedea pe Mikey Hash, Tequila (Bianca Adam), Zmenta (Mihai Ţăranu), Sector 7 (Andrei Ciobanu), Tudi Popa, Laura Musuroaea şi Anne Marie Chelariu (Vlogul de Marţi), alături de Marius Moga.
Cei 7 vloggeri implicaţi au sute de mii de abonaţi pe canalele lor de YouTube, iar piesa a fost lansată simultan şi pe canalele acestora, cat şi pe cel al Cat Music, acesta fiind cel mai mare canal YouTube din România.
Autor: Elena Manuela Ionescu