Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară – Beethoven, partea a III-a
Articol de Stefania Grigore, 18 aprilie 2015, 09:30
Doi dintre cei mai mari muzicieni români – pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru, îşi dau, pentru a treia oară, întâlnire cu Beethoven la Sala Radio!
După primele două recitaluri ca parte a Integralei sonatelor pentru pian şi vioară semnate de Beethoven, sunteţi invitaţi luni, 20 aprilie (ora 19:00), să „savuraţi” următoarea serie de trei lucrări, în interpretarea celor doi artişti. Dintre cele 10 sonate create de marele compozitor, de această dată veţi asculta Sonata nr. 4 în la minor pentru pian şi vioară, Sonata nr. 6 în la major pentru pian şi vioară şi Sonata nr.10 în sol major pentru pian şi vioară.
Două instrumente muzicale de valoare, pe măsura „maeştrilor” ce le vor mânui cu abilitate vor îmbogăţi această „călătorie muzicală” în lumea sonatelor lui Beethoven. Este vorba despre noul pian Steinway al Sălii Radio, respectiv vioara Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional George Enescu, ce se află din 2008, prin concurs, în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru.
Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania, Japonia etc. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau din străinătate.
A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann, J. S. Bach. De-a lungul timpului, Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor George Enescu (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, are peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China şi S.U.A.
Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Horia Mihail).
Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplu program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.