Ziua Feroviarilor, sărbătorită la Gara de Nord
Articol de Sabina Lapadatescu, 23 aprilie 2015, 10:55
Astăzi este Ziua Feroviarilor. Evenimentul va fi marcat în Gara de Nord printr-un recital al violonistului Alexandru Tomescu la vioara Stradivarius Elder-Voicu. Cea mai importantă staţie de cale ferată din București va fi transformată, astfel, într-o locaţie culturală, animată de muzica lui George Enescu.
”Călătorii care se vor afla joi în Gara de Nord, între orele 11:30 – 12:30, devin oaspeţii feroviarilor la zi aniversară, o zi specială care va fi sărbătorită într-un stil clasic, în acordurile unei viori Stradivarius. Prin măiestria artistului internaţional Alexandru Tomescu dorim să readucem muzica lui Enescu pe peroanele gării de Nord, George Enescu fiind unul dintre mentorii culturii româneşti care îşi găsea inspiraţia călătorind cu trenul”, se precizează într-un comunicat al CFR SA.
Prima administraţie feroviară de stat din România a luat naştere la data de 23 aprilie 1880, printr-un decret semnat de Principele României Carol I şi I. C. Brătianu. La 119 ani mai târziu, mai exact în anul 1999, la iniţiativa Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR”- SA, Ziua Feroviarilor devine zi festivă, printr-o Hotărâre de Guvern. Aceasta este sărbătorită anual pe data de 23 aprilie.