Redescoperă viața la țară și tradițiile!
Articol de Sabina Lapadatescu, 1 mai 2015, 09:51
Românii sunt invitați să redescopere viața satului și tradițiile !
Duminică se lansează programul ”Vacanţe la ţară”, la inițiativa Asociaţiei Naţionale de Turism Rural.
Până pe 19 mai, tarifele sunt cuprinse între 175 și 290 de lei de persoană.
Astfel, pentru pensiuni de două margarete tariful este de 175 de lei /persoană, pentru cele de 3 şi 4 margarete, de 225 de lei/ persoană, iar la pensiunile de cinci margarete prețul ajunge la 290 de lei/ persoană.
În pret sunt incluse cinci nopţi de cazare și mic dejun din partea casei.
Vacanța va începe în fiecare zi de duminică.
Sunt înscrise în program pensiuni din Brașov, Bihor, Gorj, Maramureș, Mehedinți și Neamț.
Rezervările se pot face direct la pensiuni, prin agenţiile membre ANAT.
”Destinatarii programului sunt toate categoriile de turişti, care pot descoperi viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi, nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta”, au declarat inițiatorii programului.
Foto: Wikipedia