Valori de trafic în scădere pe A 2
Articol de , 1 mai 2015, 15:17
Valorile de trafic pe Autostrada București – Constanța sunt în scădere, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Reprezentanții instituției spun că nu s-au semnalat probleme nici pe A2 și nici la staţia de taxare de la Feteşti.
Reamintim că taxa de pod poate fi achitată atât la ghișeul din zonă, cât şi în sistem electronic, prin SMS la numărul 7577, sau la oricare dintre benzinăriile de pe autostradă.
De asemenea, șoferii pot trece liber prin staţia de la Fetesti, cu condiţia să plătească taxa până a doua zi, la ora 24.
Către munte însă circulația rutieră pe DN 1A se desfășoară cu dificultate, pe un singur fir, alternativ, în zona Măneciu – Cheia, din cauza unui accident de circulaţie .
Valori ridicate de trafic sunt și pe DN1 București Brașov, însă autoturismele sunt în mișcare.
Se circulă intens mai ales în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, începând de la Câmpina și până la Predeal.
Și pe Autostrada București – Pitești, dar și la intrarea pe DN7 Pitești – Bascov se înregistrează valori ridicate de trafic.
Pe DN 5, București – Giurgiu, la punctul de trecere a frontierei către Bulgaria, traficul rutier a început să scadă în intensitate.
Șoferii sunt sfătuiți să manifeste prudenţă sporită la volan, să păstreze distanţa în mers şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante.
În situaţia în care se formează coloane, conducătorii auto sunt sfătuiți să pună în funcţiune luminile de avarie pentru a-i atenţiona pe cei care se apropie din spate, să oprească în timp util.