Adrian Ungur confirmă forma bună şi la Challanger-ul de la Roma
Articol de , 6 mai 2015, 12:37
Adrian Ungur continuă seria rezultatelor foarte bune din ultima perioadă. El a trecut în turul 2 a Challenger-ului de la Roma, Italia, dotat cu premii totale în valoare de 42.500 de euro.
Ungur, semifinalist săptămâna trecută la Challenger-ul de la Torino, l-a învins în trei seturi cu 6-3,6-7(4),7-6(3), pe cehul Radek Stepanek, numărul 115 ATP.
Ungur, aflat pe locul 193 in ierarhia mondiala, îl va avea adversar în optimi pe argentinianul Pedro Cachin, numărul 243 ATP. Meciul este programat pentru azi după-amiază.
Încă o victorie românească s-a înregistrat în primul tur al probei de dublu al aceluiaşi turneu de la Roma. Patrick Grigoriu si Costin Pavăl, au trecut în două seturi cu 6-3,6-2, de italienii Marco Cecchinato si Matteo Viola şi vor juca în sferturi cu argentinienii Andres Molteni si Marco Trungelliti.