Control CNAS la o policlinică din București
Articol de , 7 mai 2015, 17:48 / actualizat: 7 mai 2015, 21:11
Verificări la o policlinică din Capitală, după ce o femeie a reclamat că nu a fost consultată pentru că nu avea card de sănătate.
După ce a plecat de la respectivul cabinet medical, femeia s-a dus la sediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, pentru a-și ridica documentul, însă a leșinat pe holul instituției.
A primit asistență de urgență din partea unui doctor aflat la fața locului și n-a fost necesară intervenția unui echipaj de la ambulanță, a declarat purtătorul de cuvânt al CASMB, Cristina Călinoiu.
Aceasta a precizat că, în prezent, medicul despre care femeia spune că a refuzat s-o consulte se află în procedura de control, iar rezultatele echipei care face verificările vor fi anunțate public.
Pe de altă parte CNAS anunță că problemele sesizate în primele zile de funcţionare a noului sistem s-au rezolvat.
Numărul cardurilor activate şi al serviciilor validate cu acest document a crescut de la o zi la alta.
CNAS reaminteşte că toți bolnavii care se adresează doctorilor beneficiază în continuare de consultații medicale, fie că au sau nu carduri de sănătate.