Vrei sa ajungi in Finlanda? Plimba-te cu metroul!
Articol de Vicentiu Andrei, 8 mai 2015, 17:23
Pentru doua zile Bucurestiul se alatura marilor orase de pe continent si sarbatoreste Ziua Europei in statiile de metrou.
De exemplu, daca veti cobora la statia Piata Romana, va veti trezi in Danemarca, iar daca veti tranzita statia Grozavesti veti ajunge direct in Finlanda.
Si pentru ca multi dintre noi nu au putu ajunge sa vada Aurora Boreala, a venit ea la noi…
Toti calatorii se pot fotografia profesionist chiar langa aceasta si vor avea pentru cateva secunde senzatia ca se afla in Finlanda.
Ambasada acestei tari ofera astazi pana la ora 19 – publicului calator – un proiect fotografic cu set up finlandez, dar si momente interactive ale elevilor de la Scoala Romano – Finlandeza.
Stiu oare bucurestenii ce se intampla pe magistralele cele mai importante de metrou, dar si ce parere au despre aceasta idee aflati din materiul urmator.
Ambasadoarea Finlandei la Bucuresti, Ulla Väistö intr-un scurt interviu acordat colegei noastre Andreea Erhan.
Reporter BucurestiFM: Ziua Europei este celebrata pentru al doilea an consecutive in cele mai importante statii de metrou. Tara dumneavoastra este reprezentata in statia Grozavesti. Ce ofera „Finlanda” anul acesta cetatenilor romani?
Excelenta Sa – Ambasadorul Finlandei la Bucuresti Ulla Väistö:
“Oferim romanilor peisaje finlandeze si posibilitatea de a merge intr-o sauna virtuala. Puteti sa va fotografiati in aceasta asa ca veniti la statia de metrou Grozavesti si convingeti-va, noi va asteptam!”
Reporter BucurestiFM: Ce parere aveti despre acest concept, aceasta idee?
Excelenta Sa – Ambasadorul Finlandei la Bucuresti Ulla Väistö
“Cred ca acest concept este o idee grozava, este o cale nemaipomenita de a aduce partenerii europeni aproape de Romania si sa aratam niste lucruri nostime! Asta trebuie sa fie! Multa distractie!”
Reporter BucurestiFM: Va place Romania?
Excelenta Sa – Ambasadorul Finlandei la Bucuresti Ulla Väistö:
“Bineinteles ca imi place Romania. Romania este minunata! Are peisaje superbe si o fauna diversificata. Asa ca este minunat sa calatoresti in Romania. Romanii sunt extrem de draguti!”