Papa Francisc va veni în România
Articol de , 15 mai 2015, 16:37
Papa Francisc va veni în România!
Suveranul Pontif a acceptat invitația președintelui Klaus Iohannis de a vizita țara noastră, data la care se va întâmpla acest lucru urmând a fi convenită ulterior.
Șeful statului a fost primit în audienţă, în această dimineață, de Papa Francisc, la Vatican, în ziua aniversării a 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat ieri, la plecarea în vizita oficială la Vatican, că îl va invita pe Suveranul Pontif să viziteze țara noastră şi menţiona că dorinţa autorităţilor române este ca această vizită să aibă loc în 2018, când se vor împlini 100 de ani de existenţă a României moderne.