Surprize pentru copii de ziua lor
Articol de Stefania Grigore, 30 mai 2015, 11:44
Presedintele Klaus Iohannis îi va primi, luni, 1 iunie, la Palatul Cotroceni, pe reprezentantii organizatiei „Salvati copiii”, la împlinirea a 25 de ani de activitate.
Cu acest prilej, Romfilatelia va lansa o colectie de plicuri de corespondență cu timbru imprimat, folosind desene ale copiilor de la Cercul de pictură Culoare si Vis.
Recent, seful statului a declarat că de 1 iunie va promulga legea care dublează alocatia lunară de stat pentru copii.
Tot de ziua lor, copiii si adolescentii cu vârsta de până la 18 ani vor putea intra gratuit la Grădina Zoologică.
De asemenea, Tarom anuntă că orice copil cu vârsta până în 12 ani, însotit de un adult, va călători pe zborurile directe operate de companie spre orice destinatie externă cu tarif zero, urmând să achite doar contravaloarea taxelor de aeroport pentru biletele achizitionate în săptămâna 1-5 iunie.