Andrei Vitan şi Maxim lansează împreună o piesă
Articol de Sabina Lapadatescu, 11 iunie 2015, 14:38
Andrei Vitan şi-a unit forţele cu unul dintre cele mai cool boyband-uri de la noi, Maxim, pentru o piesă de senzaţie, cu un vibe fresh şi un mesaj de dragoste incitant.
“Am dragostea ta” este primul single pe care Andrei Vitan îşi pune amprenta ca interpret principal, fiind un produs proaspăt ieşit din laboratorul de hituri al lui Adrian Sîna, unul dintre cei mai de succes compozitori şi artişti din România.
Regia videoclipului este semnată de Mircea Zanian, director de imagine fiind Alexandru Prepeliţă, iar scenariul îi aparţine chiar lui Andrei Vitan care şi-a dovedit creativitatea şi din punct de vedere al reprezentării vizuale.
“Am dragostea ta e o piesă care mă reprezintă în totalitate şi, din punctul meu de vedere e cel mai bun produs pe care l-am pregătit până acum”, a declarat Andrei depre piesa compusă de el alături de Adrian Sîna, orchestraţia fiind semnată de DJ-ul Silviu Dumitraşcu.