Noaptea Lungă a Filmelor Scurte a ajuns la cea de-a 7-a ediție
Articol de Marga Tudor, 16 iunie 2015, 21:28
Un nou maraton cinematografic îi așteaptă pe cinefili, la începutul lunii viitoare. Pe 4 iulie debutează cea de-a 7-a editie a evenimentului Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, întâlnirea celor mai valoroase producții cinematografice sub 30 de minute.
Anul acesta, maratonul mixează scurtmetrajul cu fotografia, muzica și arta video.
Noaptea Lungă a Filmelor Scurte va transforma Pavilionul Central Romexpo în cel mai generos spaţiu de joacă dedicat scurtmetrajelor şi proiectelor multimedia.
De-a lungul a 6 ore de film şi muzică, publicul va avea rolul juriului şi responsabilitatea de a alege cel mai bun film al serii.
O platformă digitală de vot va fi disponibilă 24 de ore pentru a testa spiritul critic al spectatorilor. Biletele au prețuri cuprinse între 35 şi 50 de lei.