O nouă victorie pentru Mergea la turneul de la Halle
Articol de , 18 iunie 2015, 16:10
Mergea şi Bopanna merg mai departe în cadrul turneului de la Halle.
Tenismenii s-au calificat în semifinalele probei de dublu.
Mergea si Bopanna au trecut de cuplul Marin Draganja/Henri Kontinen, cu 7-6, 7-6.
În semifinale, Florin Mergea şi Rohan Bopanna vor întâlni perechea americană Eric Butorac/Scott Lipsky, care a trecut, cu scorul de 7-5, 6-4, de cuplul Robert Lindstedt/Jurgen Melzer.
Pentru calificarea în semifinale la Halle, Mergea şi Bopanna vor primi 180 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 23.990 de euro.
În cealaltă semifinală se vor întâlni perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul unu, şi cuplul Raven Klaasen/Rajeev Ram.
Turneul este dotat cu premii totale de peste un milion si jumatate de euro.