Teama de democratie?
Articol de , 28 iunie 2015, 13:24 / actualizat: 28 iunie 2015, 15:51
«Peste tot atarna greu/Teama de sinceritate…..».
Vocea lui Florin Pittis mi-a revenit in minte cand am aflat de reactia isteric-vehementa a guvernelor din zona euro in momentul in care au aflat ca Alexis Tsipras a hotarat sa organizeze un referendum.
Vina lui este ca vrea sa-i intrebe pe proprii sai alegatori, daca ii dau, sau nu, mandat sa accepte masurile de austeritate pe care grecii le-au refuzat explicit atunci cand au rasturnat de la putere guvernul de centru-dreapta.
Referendumul ar urma sa aiba loc peste numai 7 zile, si, sa fim sinceri, nici nu ar putea sa fie organizat mai repede de atat. Deci este greu ca cineva sa spuna ca prin acest referendum Atena incearca «sa insele creditorii» castigand o saptamana in plus dupa multe luni de negocieri.
Evident ca nu.
Si atunci de unde acesta subita furie a creditorilor?
In fond, ce poate fi mai normal decat sa-ti intrebi alegatorii daca, avand in vedere conditiile impuse (si care nu sunt un secret nuclear, sunt de mult cunoscute de toata lumea), ei accepta ca tu sa accepti in numele lor aceste conditii ?
Afland despre referendum, presedintele Eurogroup, citat de Bloomberg, a spus ca acesta SUBMINEAZA CREDIBILITATEA GUVERNULUI ELEN( !?)
Deci sa ne intelegem: daca Alexis Tsipras ar fi acceptat conditiile fara sa-si consulte electoratul ar fi fost considerat «CREDIBIL» de catre democratiile europene; daca vrea sa-si consulte electoratul este considerat «NE-CREDIBIL» de aceleasi democratii europene.
Oricum am lua-o este un paradox.
Am indrazneala sa cred ca singura explicatie de bun simt este ca guvernele europene (si centrele globale de putere in general) se tem ca dracul de tamaie (scuzati expresia!) ca exemplul grecesc ar putea sa molipseasca si alte popoare.
Inacceptabil.
Cum ar mai putea FMI si alte puteri economico-financiare sa-si impuna retetele-sablon, care sunt un amestec de idei foarte bune, dar si de idei foarte proaste, dar care au marele defect ca sunt aplicate «otova» fara a se tine cont de specificul fiecarei tari in parte ?
Si, mai ales, cum ar mai putea guvernele-tinta sa accepte aceste retete-sablon daca (Doamne fereste !) oamenii ar fi lasati sa judece dupa capul lor?
Sa intelegem de aici ca in Uniunea Europeana a secolului XXI decizia economica este considerata incompatibila cu democratia.
Este foarte posibil ca Europa sa devina si mai bogata si mai puternica pe viitor, dar pretul va fi ca cetatenii sa accepte ca altii sa hotarasca in numele lor, dupa care hotararea sa le fie anuntata.
Grecia, incapatanata, vrea sa faca tocmai dimpotriva, asa ca, foarte probabil, va fi pedepsita pentru asta.
Necazul este ca zarurile istoriei se rostogoloesc permanent.
Ce se va intampla atunci cand bogatii intransigenti de astazi vor fi maine, victimele intransigentei altora care, intre timp, au devenit mai bogati ca ei ?