Mai mult de jumatate dinte tinerii din România pun pe primul loc șansele de angajare atunci când merg la facultate
Articol de , 1 iulie 2015, 21:11
Pentru absolvenții de liceu şi părinţii din România, cel mai important la o universitate din punct de vedere al viitorului profesional este ca „studenţii săi să aibă şanse mari să se angajeze imediat după absolvire”, apoi ca instituţia „să aibă parteneriate cu firme care oferă studenţilor internshipuri”, potrivit unui studiu iniţiat de Universitatea Româno-Americană din Bucureşti.
Brandul universităţii începe să fie din ce în ce mai prezent în alegere: 45 la sută dintre participanţii la studiu consideră că e important să fie o universitate puternic recomandată şi 42 la sută îşi doresc o universitate cu prestigiu, dar şi brandul personal al cadrelor didactice: 65 la sută îşi doresc profesori renumiţi pe domeniile lor.
În ceea ce priveşte intenţia de continuare a studiilor, numai 38% din participanţi nu au încă în planuri studii post universitare clar conturate, iar aproximativ 56% sunt deja decişi pentru un master.
Studiul a fost realizat în luna mai şi este reprezentativ la nivel naţional pentru oraşe cu peste 50.000 de locuitori.
Ancheta sociologică a fost efectuată telefonic pe un eşantion de 673 de persoane.