Scăderea TVA la alimente, de la începutul lunii trecute, s-a resimţit imediat şi a avut efecte asupra vânzărilor
Articol de , 2 iulie 2015, 18:02
Potrivit unui studiu realizat de compania Nilsen România – de monitorizare și cercetare a pieței – în primele două săptămâni ale lunii trecute vânzările au crescut cu aproape 20 de procente față de aceasi perioadã a anului trecut.
Conform aceleiași cercetări, după reducerea TVA la alimente de la 24 la sută la 9 la sută a dus la o ieftinire a produselor, în medie, cu 11 la sută.
Cele mai mari scăderi de prețuri s-au înregistrat la cafea, carne și brânză.
„Preţurile au scăzut în medie cu -11% în categoriile monitorizate de noi, retailerii împreună cu producătorii menţinându-şi promisiunea făcută consumatorillor. Pentru cafea, de exemplu, o reducere de preţ în medie cu 15% a produselor a dus la o creştere a volumelor cu aproximativ 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (1-14 iunie). Alte categorii foarte dinamice au fost carnea, brânza, băuturile non-alcoolice şi snacksurile”, arată compania, într-un comunicat.
Taxa pe valoarea adăugată a scăzut la 1 iunie de la 24% la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, seminţe-plante şi ingrediente pentru prepararea alimentelor, pe tot lanţul economic, de la producţie până la vânzarea către consumatorul final.