Semifinală românească la Wimbledon între Mergea şi Tecău
Articol de , 7 iulie 2015, 23:32
Florin Mergea şi Rohan Bopanna s-au autodepăşit în partida din sferturi contra celebrului cuplu american format din fraţii gemeni Bob şi Mike Bryan. Tot meciul a fost unul de mare luptă care s-a decis în 4 seturi foarte stânse. Chiar dacă au pierdut primul set cu 7-5, Mergea şi Bopanna au arătat că nu au de gând să facă doar figuraţie pe teren. Sclipirile lui Florin Mergea la fileu dar şi ,,trasoarele” de pe linia de fund, serviciile bine plasate şi venirile la fileu bine pregătite ale indianului Rohan Bopanna, au înclinat încet,încet balanţa către perechea româno-indiană.
Setul doi s-a decis la diferenţă de un breack şi a fost 6-4, însă următoarele două au însemnat o luptă crâncenă care s-a decis la finalul celor două tie-break-uri câştigate de Mergea şi Bopanna.
Victoria obţinută în patru seturi de Florin Mergea şi Rohan Bopanna 5-7,6-4,7-6,7-6 împotriva fraţilor Bryan, a fost imediat preluată de presa sportivă de la Wimbledon, care consideră că victoria este perfect meritată, iar jocul prestat de învingători a fost unul aproape perfect.
La ediţia din acest an de la Wimbledon, românii au scris deja istorie la dublu, pentru că în semifinale se vor întâlni Florin Mergea şi Rohan Bopanna cu Horia Tecău şi Jean Julien Rojer. Îndiferent cine va câştiga semifinala, România va avea un reprezentant în finala de dublu a Grand Slamu-lui de la Wimbledon.